Fără limite!

Crima de acum câteva zile, dintr-un cartier din apropierea Bucureștilor, a șocat întreaga țară. Cruzimea cu care un om, indiferent de educație, vârstă, mediu social, experiențe anterioare, traume și așa mai departe, poate să ia viața unei tinere care, pe deasupra, mai era și însărcinată cu al doilea copil și însoțită de fetița sa de numai trei ani, pare că ne confirmă faptul că s-a ajuns într-un punct din care nu mai există cale înapoi. Din care nu mai există iertare, căință, înțelegere sau orice fel de scuze și circumstanțe atenuante.

În seara în care am aflat de oribila crimă, habar nu aveam cine e victima, la ce emisiuni de televiziune a participat sau ce fel de anturaj a avut în tinerețe. Și nici mai târziu, invadată de fel de fel de informații și filmulețe, atât în online, cât și la clasicele televiziuni, partea asta nu mi s-a părut relevantă.

ULTIMA ORĂ Surse guvernamentale: „Salariul minim va fi înghețat anul viitor”

18:20

FLASH NEWS Oamenii din New York și alte 64 de orașe americane ies în stradă să spună „nu” războiului Statelor Unite cu Venezuela

18:17

În seara aceea, așadar, îmi adormeam fetița de opt ani, era liniște deplină, dar auzeam, dincolo de urechea care încerca să cânte acorduri de leagăn, un alt copil care plângea după mama. Parcă o auzeam pe micuța de trei anișori, care a fost martoră a celor patru gloanțe, cum nu reușea să adoarmă, în miez de noapte, urlând de dor de mama și de un șoc groaznic care o va urmări toată viața.

Fapta nu s-a întâmplat în carierele rău famate ale capitalei. Nici măcar la margine de oraș, în vreo pădure ascunsă și plină de pericole. Ci ziua în amiaza mare, pe o trecere de pietoni, într-un cartier unde locuiesc oameni de bine, care au vrut să fugă de zbuciumului centrului sau de aglomerația marilor zone de locuințe din capitală. Așadar, care ar fi explicația? Absolut niciuna.

Unii spun că nu e poliție destulă pe străzi. Deși chiar eu văd, aproape în fiecare dimineață, mașini de poliție pe stradă, ocupându-se, cum altfel?, de lucruri excepționale, cum ar fi de părinții care îndrăznesc să întârzie cu o parcare mai mult sau mai puțin legală, pentru a-și lăsa copilașul la școală și pentru a îndrăzni să-i mai și facă semn cu mâna, atunci când ajunge la fereastra de la etaj. Altfel, dincolo de astfel de excese, poliția chiar patrulează și chiar pare că încearcă să găsească o cale către siguranță. Adevărata siguranță.

Iar țara noastră nu e chiar o țară periculoasă. Astfel de crime, din fericire, se întâmplă rar în România. Dar în alte țări, care dinafară par poleite cu aur, violența extremă face victime tot mai des. Trăim pe un pământ care nu mai știe să ne stea sub picioare și care uită să aibă grijă de sufletele noastre.

Trăim într-un haos din care n-avem cum, oricât am fi de optimiști, să ieșim sănătoși. Trăim într-o degradare cumplită în care suntem forțați să ne aruncăm și urmașii, pentru a-i pregăti pentru cele care urmează. E vai de noi! Și, mai ales, e vai de suflețelul acelei fetițe de numai trei anișori care a fost cel mai apropiat martor al unei crime care îi va schimba inima și viitorul. Încă o aud plângând, în camera în care, până mai ieri, mama putea să o țină în brațe…

Citește și:

Liniştea de după furtună

Horoscopul zilei

Ţara lui Nichita Stănescu

Artificialii de serviciu

Cât tupeu mai aveţi, domnule?