Ploaia care va veni…

Sigur că altele sunt ştirile principale ale zilei, tocmai azi, când cel de-al cincilea preşedinte al României îşi va prelua mandatul. Şi mi-a sunat ciudat: doar cinci preşedinţi în treizeci şi cinci de ani de aşa-zisă democraţie? Sigur că altele sunt principalele discuţii care ar trebui să aibă loc, despre cum se schimbă, de la o zi la alta, perspectivele celor care ne conduc, despre cum aceia care erau consideraţi în campania pentru turul doi oile negre ale societăţii, ale parlamentului, ale guvernului, ale oricui, sunt momiţi acum să intre la guvernare şi să formeze majoritatea pe care nimeni altcineva nu are cum să o formeze, într-un mod cu adevărat consistent.

Sigur că au apărut deja nemulţumiţi şi că se aşteaptă fum alb la Guvern pentru ca toate aceste critici să prindă şi mai mult ecou.

Dar afară plouă de zile şi zile. Şi în case un pic mai vechi sau un pic mai noi, dar prost construite, plouă de asemenea. Prin tavane deja coborâte de la uitate furtuni, pe lângă spoturi, becuri şi alte legături electrice, în picături mai mari sau mici. Exact ca lacrimile noastre.

CONTROVERSĂ Trump și Macron, „la cuțite”, pe fondul tensiunilor din Ormuz: „Este maltratat de soția sa și abia își revine”

11:19

SURSE Guvernul Bolojan inventează “compensarea voluntară” pentru prețurile la pompă. Ce presupune

11:08

Nu mai vorbim de culturile agricole distruse de grindină şi de hăul care urmează pentru aceia care îşi puneau speranţa în recolta de vară. Nu că o recoltă bogată ar însemna, în România de azi, şi siguranţa veniturilor mari.

Pentru că, să nu uităm, de când a început războiul în Ucraina, ţara noastră, prin demnitarii săi, de la preşedinte în jos, apără, înainte de orice altceva, interesul vecinilor noştri de a-şi vinde cerealele. Culoare speciale, prioritate în porturi şi, dacă mai e loc, intră şi ai noştri să îşi negocieze tonele de grâu. Dacă nu, habare pline şi contabilitate pe minus. Că aşa e în perioadă de criză şi în vremuri în care e război. Chiar dacă războiul nu-i al tău şi criza nu vrea neapărat să se refere şi la tine.

În orice caz, codul portocaliu de furtuni din următoarele douăzecişipatru de ore nu este tocmai o veste bună. Şi, când ne mai şi aducem aminte că de noi nu prea mai are nimeni grijă, vestea devine cu atât mai rea.

Noroc cu copiii care se bucură să meargă la şcoală prin băltoace generoase – prefăcându-se mereu că încearcă să le ocolească deşi, de fapt, nu îşi doresc decât să le calce pe vârful pantofului sport, care, la rându-i, se străduieşte să nu se ude de tot, până la capătul aventurii.

Noroc cu aceiaşi copii care abia aşteaptă să se simtă luaţi pe sus de umbrela pe care vântul o întoarce pe dos, în lumea aceasta întoarsă şi dânsa pe dos, pe care încercăm să o ferim de ochii inocenţi a celor mici.

Ploaia care va veni, vorba cântecului, le va potopi pe toate. Şi, săptămâna viitoare, cu tavanele mai mult jos decât sus, cu ligheane cu apă pline, ne vom trezi în aceeaşi criză. Dacă nu cumva în una mai mare. Dar vom şti sigur că avem preşedinte, poate că vom avea şi guvern şi vom pune gloanţe pe ţeavă pentru ca nu cumva să ne scape vreo veste. Bună, rea, oricum ar fi. Cam atât pe aici, prin ţara cu ţigle lipsă şi cu ochi închişi.

Citește și:

Capitala de la Cluj

Liniştea de după furtună

Ţara lui Nichita Stănescu

Artificialii de serviciu

Cât tupeu mai aveţi, domnule?