Țara arde. Noi?
Azi-noapte, până și copilul meu de opt ani s-a culcat după miezul nopții, pentru că știrile care invadau absolut toate canalele importante de informare arătau, practic, un sfârșit de lume. Un fel de sfârșit de lume care, pentru unii dintre noi, nu apare tocmai în fiecare zi. Așadar, să ne uităm și noi la televizor, că altceva încă nu mi-am dat seama dacă e de făcut. De făcut cu adevărat.
Interesant este că, la fel ca în mai toate situațiile recente, mutarea postului de televiziune a însemnat, în seara de duminică de 9 martie a deja bătrânului 2025, și mutarea perspectivei și, în fapt, a știrii pe care o urmăream. Și copilul meu, pe bună dreptate, întreba: mami, care e adevărul? Pe unul dintre posturile de știri, informația principală era că jandarmeria dă cu gaze lacrimogene pentru a îndepărta protestatarii din fața sediului BEC, unde tocmai se respinsese candidatura lui Călin Georgescu.
Jandarmeria, de vină, așadar. Și cei care protestau – proteste pe bună dreptate! Un post TV mai încolo, jandarmii abia făceau față valului de huliganism care se abătuse peste Centrul Vechi al Capitalei. Iar protestatarii, între care se recunoscuseră (nu știu după ce) și ceva suporteri fanatici ai unei echipe de fotbal bucureștene, distrugeau vitrine, mobilier stradal, incendiau fără sens bănci și răsturnau mașini aparținând unor trusturi de presă oarecare (sau nu).
În toată această atmosferă primăvăratecă, noi pe cine să mai credem? Și cum să înțelegem informațiile care ne sunt prezentate, dacă tocmai presă adevărată nu prea se mai găsește pe micile ecrane. Astăzi, în loc să vedem analize, pro și contra, în loc ca moderatorii emisiunilor din prime-time să echilibreze un dezechilibru evident și dureros, ce ni se oferă?
Câte un domn care nu trece de statutul de prezentator de televiziune și care țipă la invitații din studio, ba chiar îi amenință că le taie microfonul, dacă nu se poartă frumos și nu spun ce trebuie, sau câte o doamnă care urlă de la începutul până la finalul transmisiunii în direct niște cuvinte pe care nici măcar nu știm să le punem în context și care, la finalul frazei, se anulează singure.
Dar suntem evoluați, suntem bine, suntem din cale afară de inteligenți, pe deasupra mai suntem și europeni, iubim și America, parcă așa era, nu? Parcă așa trebuia să îi învățăm pe cei care iau lumină de la noi și care mâine, când vor fi întrebați, vor ști să răspundă coerent la orice nelămurire. Nu se mai pune problema lui Caragiale, Noi cu cine votăm?, ci se adâncesc periculos precedente care s-ar putea să ne coste. Dar ce nu rezolvă ai noștri, cu magistrați cu tot, care abia acum au început să citească din Constituție?
Că tot noi suntem ăia care i-au dat voie domnului Băsescu să candideze a doua oară, după ce a călcat în picioare țara și legea sa fundamentală în primul mandat și tot printre noi sunt aceia care au pus ștampila de vot pe Iohannis, după ce, chiar înainte de alegeri, ne povestea senin cum vrea dumnealui să aibă Guvernul său.
Cam atât. Noapte bună!
Citește și: