Viața după sondaje

Scriam, zilele trecute, despre dispariția șocantă a folkistului Marius Bațu și despre plecarea dureroasă a cântărețului Gabriel Cotabiță. M-au întrebat mulți, apropiați sau mai puțin cunoscători ai cuvintelor mele, cum de, la o zi după turul I al alegerilor prezidențiale, eu scriu despre altceva și nu despre ceea ce a surprins – sau nu – milioane de români: un rezultat pe care sondajele de dinainte de scrutin nu îl prevedeau în nicio măsură.

Uneori, jocul dintre viață și moarte e mai important decât teatrul cu urna și ștampila. Greșesc?

Eu mereu m-am întrebat cum e posibil ca sondajele de opinie și exit-pollurile să poată reflecta, într-o măsură atât de exactă, rezultatele parțiale și, apoi, rezultatele finale ale votului. De unde știu aceia care comandă și care execută, ulterior, sondajele, pe cine să întrebe, când să adreseze întrebarea și, mai ales, cum să combine toate aceste informații pentru ca rezultatul de după ce se trage linia să fie real, să reflecte, vreau să spun, realitatea.

FLASH NEWS Sună alarma pe Dunăre. Situația hidrologică a ajuns la un nivel “sever” potrivit Apele Romane. Doar 3 centimetri despart centrala de la Cernavoda de un prag critic. Ce au decis, de urgență, autoritățile

20:15

FLASH NEWS Ciolacu, cel mai dur atac la Bolojan de când i-a luat locul la Palatul Victoria: puteți puneți boții să înjure, asta nu va schimba realitatea

20:13

De data aceasta, nimeni nu a nimerit ceea ce urma să spună urnele deschise, din care s-au extras, în numărătoare, voturile oamenilor. De data aceasta, nimeni nu a știut să prevadă zbuciumul din clasa politică, așternut brusc peste țară, duminică seara, când se știa deja că jocurile au fost făcute de altcineva față de cei care, de obicei, controlau păpușile.

Multe acuze, multe miștouri, parcă mai multe decât oricând. Respect, zero. Tik-tok, tok-tok, tak-tak, orice, numai seriozitate din partea jurnaliștilor, nu. Prea puțini oameni cu coloană vertebrală și cu democrația reală în microfoane am auzit vorbind despre alegeri și despre ce urmează să se întâmple de peste două săptămâni încolo, indiferent de care va fi votul românilor. Prea puțini au încercat să analizeze cât se poate de obiectiv ambele cărări pe care ar putea-o apuca țara, după ce se face iar numărătoarea și se află verdictul.

Dar eu nu fac politică. Eu doar observ. De pe margine. Ca un copil care nu își judecă niciodată nici părinții și cu atât mai puțin rudele îndepărtate care vin în vizită, în casa lui. Eu mă uit în jur și, de data asta, nu mai înțeleg ce să le explic, la rându-mi, copiilor care mă întreabă ce înseamnă una, ce înseamnă alta, ce va fi mâine, ce se întâmplă chiar azi. Dar salut, ca totdeauna, prezența mare la vot, pe care cred că ar trebui să o încurajeze orice om politic adevărat care chiar crede în forța democrației.

Rămân cu dorul unei dezbateri adevărate între primii doi clasați, ca în copilăria mea, împodobită cu gafe și vorbe inteligente, din campanii între Vadim și Iliescu, între Năstase și Băsescu, apoi între Geoană și același Băsescu. Vremurile erau altele. Oamenii erau alții.

Aș vrea să știu că suntem în siguranță. Că nimic nu ne poate atinge. Nici războaie, nici nebunii, nici umilințe. Aș vrea să aflu că ne-am născut în țara potrivită și că avem pe cineva care să poată sta treaz, de pază, în caz că alții uită că pe aici locuiește cineva.

Dar nu mai avem de mult timp siguranța aceasta. Sus se adoarme cel mai devreme. Sus se aude cel mai târziu pericolul. Și ne trezim că azi scriem, strigăm, reacționăm și, mâine, pur și simplu, nu mai suntem.

Urmează alte alegeri. Ne auzim lunea viitoare.

Citește și:

Cuvintele din urmă

Acum îi vreți pe Bellu și Bitang?

Și Ashley nu mai vine…

Mașina cu număr de provincie

Zilele orașului