Înainte să ne facem iluzii cum că mai există cineva pe toată planeta asta, aflat la putere, desigur, care să aibă ca prioritate bună-starea cetățeanului, a pământului, a roadelor, a faunei și a florei, să ne uităm în jur și să vedem cum, oriunde am arunca ochii, auzim numai de acorduri aparent fantastice, imposibil de pus în practică repede, și care au efecte colaterale extrem de ușor de bănuit.
Dar cine își face probleme, real? Cine? Se înțeleg ăia cu ăilalți, pun de o masă lungă la care să își etaleze costume scumpe, se prefac inteligenți – poate că, de fapt, chiar sunt, din când în când – fac planuri pentru tratate care să aducă praf în ochii obosiți ai oamenilor amărâți care privesc de pe margine, frecându-și mâinile în plină iarnă geroasă într-o anumită parte a Europei. Europa mai săracă, ar zice unii. Europa la fel de nepăsătoare, aș spune eu.
Frig mare pe aici, prin România în care mor oameni absurd, după ce le cad țurțuri și mari bucăți de gheață în cap – apropo de asta, cum e posibil ca asociațiile de proprietari sau proprietarii de case, vile, blocuri, ce-or fi ele, să nu aibă bunul simț și responsabilitatea suficientă pentru ca, în modernul 2025, după trei, chiar patru zile de ninsoare uriașă în multe dintre orașele importante din sud-estul Europei, să arunce controlat de pe acoperișuri depozitele de gheață, țurțurii uriași sau zăpada depusă, în mod natural, într-un anotimp în care chiar la asta trebuie să ne așteptăm?
Cum e posibil? Suntem printre ultimii din Europa care au fost chemați la nu știu ce summit cu președinți mai din vest, prin Parisul luminos și bogat? Și ne mirăm? Și facem scandal? Și zeci de breaking news-uri? Când noi, abia intrați în Schengen, suntem chiar ultimii în atât de multe exerciții de civilizație, în atât de multe reflexe de educație și de bun-simț?
Să ne mirăm, atunci! Pentru că la asta pare că ne pricepem cel mai bine! Pentru că la asta nici Macron, nici mama lui, nu sunt mai eficienți! Nici Trump, nici Putin, nici Zelensky nu ne bat la mirare! Nimic nu e la locul lui în țara noastră. Începând cu oamenii care spun primii asta, din funcții comode, din fotolii pufoase de pe care sărăcia celor mulți nici nu se mai vede.
Sigur că mai apar rătăciți care suferă pentru binele țării – am trăit cu un astfel de om în casă, dar sunt minoritari și n-au ce face cu tristețea lor. La fel cum nici noi n-avem ce face cu tristețea noastră, pe care o mai aruncăm prin astfel de materiale, îndoliați când de durerea altora, când de durerea noastră, obosiți când de plânsul copiilor, când de boala bunicilor.
Oameni printre oameni și acorduri peste acorduri, semnate sus, care nu ajung în fața ochilor noștri și de care, de multe ori, nici nu avem habar. Și ritmul acesta care accelerează, cu noi la bord, către un neant absolut, din care nu se știe cine și când va reuși să se salveze. Între Crăciun și Paște, când uităm să fim mai buni. Când uităm și să ne rugăm pentru mai bine și pentru liniște. Că despre pace se pare că nici nu mai poate fi vorba.
Citește și: