Alin Tișe, noul rival declarat al lui Bolojan la șefia PNL-ului, atacat din interiorul formațiunii de unul dintre apropiații fostului premier

Publicat: 04 11. 2026, 17:04
Actualizat: 04 11. 2026, 17:28

Anunțul lui Alin Tișe, actualul președinte al Consiliului Județean Cluj, că vrea să îl înlocuiască pe Ilie Bolojan la șefia Partidului Național Liberal, a atras imediat o reacție negativă din partea lui Gheorghe Falcă, europarlamentar liberal și susținător al premierului demis.

Europarlamentarul Gheorghe Falcă a transmis un mesaj în care l-a avertizat pe colegul său de partid, Alin Tișe, cu privire la cariera sa politică, după afirmațiile făcute despre planul de a-l înlocui pe Bolojan.

„Tișe declară: „PNL se îndreaptă într-o direcție greșită.”
Eu îi răspund: Domnul Tișe nu se mai îndreaptă spre nimic. A ajuns deja cu capul în zid!”, a declarat acesta pe Facebook.

Amintim că strategia liberalilor din „aripa Bolojan” a PNL-ului de a-i demite de funcție sau de a-i îndepărta din partid pe cei care nu se supun ordinelor președintelui Ilie Bolojan s-a manifestat și atunci când Adrian Veștea a fost numit în funcția de premier desemnat în iunie 2025. Mai multe detalii AICI.

Alin Tișe: „PNL se îndreaptă într-o direcţie greşită. Şi este momentul să oprim acest lucru”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, unul dintre cei mai vocali liberali din tabăra anti-Bolojan, a postat miercuri, 4 noiembrie, pe pagina personală de Facebook, un mesaj în care anunță că își asumă candidatura la funcția de președinte al Partidului Național Liberal.

Tișe este de părere că , sub conducerea fostului premier Ilie Bolojan, PNL-ul se îndreaptă în direcția greșită și expune motivele care îl recomandă pentru preluarea mandatului de președinte de parti

„Asumarea candidaturii la preşedinţia PNL. PNL se îndreaptă într-o direcţie greşită. Şi este momentul să oprim acest lucru. PNL nu este proprietatea nimănui. Este partidul sutelor de mii de suflete care l-au construit, al primarilor care au câştigat alegeri, al preşedinţilor de consilii judeţene, al parlamentarilor şi al organizaţiilor care ţin partidul în viaţă”, a scris Tişe pe Facebook.

„PNL trebuie să redevină un partid în care membrii săi contează”

„PNL trebuie să redevină un partid în care membrii săi contează, în care cei care câştigă alegeri au un cuvânt greu de spus şi în care deciziile se iau împreună”, a subliniat Tișe.

„Sunt de 25 de ani în Partidul Naţional Liberal. Cu susţinerea colegilor din organizaţia PNL Cluj şi prin vot direct, am câştigat cinci competiţii electorale: patru mandate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj şi un mandat de senator. Sunt un politician asumat, cu bune şi cu rele, care a preferat întotdeauna să lase faptele să vorbească. Iar rezultatele se văd”, a declarat acesta.

„Nu am candidat niciodată în cariera mea cu susținerea PSD”

„Sunt un politician asumat, cu bune și cu rele, care a preferat întotdeauna să lase faptele să vorbească. Iar rezultatele se văd. Nu am candidat niciodată în cariera mea cu susținerea PSD și nici în alianță cu PSD sau cu un alt partid politic. Sunt avocat de profesie, cu studii temeinice, absolvite la timpul potrivit, dar și antreprenor și asociat în mediul privat.

Cunosc atât responsabilitatea administrării publice, cât și realitățile mediului privat. Sunt unul dintre cei care muncesc, investesc, plătesc salarii, taxe și impozite, achită lunar rate bancare și creează locuri de muncă. Un mediu de afaceri prosper înseamnă o țară prosperă. O țară în care salariile și pensiile românilor reprezintă drepturi de care nimeni nu trebuie să se atingă”, a mai menționat președintele Consiliului Județean Cluj.