Victor Ponta a rememorat, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, ziua în care și-a depus mandatul de prim ministru al României, în urmă cu 11 ani. Motivul imediat al demisiei a fost presiunea străzii, după incendiul din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015, în care au murit 64 de persoane, iar alte zeci au fost rănite. La momentul demisiei, bilanțul era de 32 de morți.
În urmă cu 11 ani, Ponta declara că ar putea rezista oricărei bătălii politice, însă nu s-ar putea ”bate cu oamenii” niciodată. După ce și-a anunțat demisia, Klaus Iohannis l-a desemnat pe Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației la acel moment, să asigure interimatul până la formarea unui nou guvern, iar pe 10 noiembrie 2015 Dacian Cioloș era desemnat premier. Șapte zile mai târziu, Parlamentul îi acorda acestuia votul de încredere și devenea, oficial, prim ministrul României.
”Începând cu ziua de astăzi, îmi depun mandatul de prim-ministru și, implicit, al Guvernului României.
Și fac acest lucru pentru că, în anii în care am făcut politică, rezist la orice bătălie cu adversarii politici, niciodată însă nu mă bat cu oamenii. Cred că ar fi o mare greșeală și că am avea cu toții de suferit.
Vreau să spun că supărarea, suferința legitimă a oamenilor nu trebuie să degenereze într-un joc politic sau în jocuri de putere cu efecte negative imposibil de anticipat.
Și cred că agresivitatea, intoleranța și violența, chiar și cea verbală, reprezintă un cost pe care nu trebuie să ni-l asumăm dacă vrem să trăim într-o țară care se îmbunătățește în fiecare zi”, a declarat Ponta.