AMENINȚARE. L. O. Vasilescu: Dacă PNL se atinge de Legea pensiilor, PSD va depune imediat motiune de cenzură

Publicat: 28 05. 2020, 13:05
Actualizat: 28 05. 2020, 13:05
Olguța Vasilescu: Dacă PNL se atinge de Legea pensiilor, PSD va depune imediat motiune de cenzură

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, cea care a elaborat Legea pensiilor publice, a anunțat că PSD va depune imediat moţiune de cenzură, dacă ”PNL se atinge de o singură virgulă din Legea pensiilor publice” și nu mărește pensiile cu 40% de la 1 septembrie.

„Dacă PNL se atinge de o singură virgulă din Legea pensiilor publice, PSD va depune imediat moțiune de cenzură! Nu vom tolera ca acest guvern să își bată joc de o lege care are o rata de acceptabilitate de 90 la sută! Nu e o lege care îi privește doar pe pensionari, ci e o lege de care vor beneficia și generatțile următoare”, a scris pe Facebook Lia Olguța Vasilescu.

Ea apreciază că legea nu prevede doar creșterea punctului de pensie cu 40 la sută, ci e o lege care va corecta toate inechitățile din sistem, începand de anul viitor, când se va intra pe noua formulă de calcul.

„Pentru a beneficia de toate prevederile bune însă, Casa Națională de Pensii va trebui să recalculeze toate cele aproximativ 5 milioane de pensii, iar recalcularea trebuia să înceapă de la 1 ianuarie 2020. Nu au făcut nimic până acum! Nu au recalculat nici măcar un dosar pe noua formulă deși au trecut 5 luni din acest an! Nu suntem de acord cu impozitarea suplimentară a pensiilor din sistemul public”, a mai scris deputatul PSD.

Ludovic Orban: Pensiile vor crește atât cât permite economia

Premierul Ludovic Orban a anunțat, sâmbătă seara, că pensiile vor crește „atât cât va permite economia”, el precizând că se va încerca și majorarea alocațiilor „atât cât va permite situația bugetară”.

„Pensiile vor creşte. Cu cât vor creşte pensiile depinde de starea economiei şi de capacitatea efectivă de a putea plăti pensiile nu numai anul ăsta, ci şi anul viitor, anul care urmează şi pe o perioadă de timp. Sustenabilitatea sistemului de pensii este fundamentală şi vrem să oferim garanţia fiecărui pensionar că va primi cu siguranţă pensia pe care o merită. Vor creşte atât cu cât permite economia”, a declarat Ludovic Orban, la România TV.

În același context, premierul a spus că Parlamentul a luat o decizie „super-populistă” atunci când a stabilit dublarea alocațiilor pentru copi.

„Nu se poate ca de două ori într-un an să se dubleze alocaţiile. (…) O să încercăm să creştem alocaţia cu cât ne va permite situaţia bugetară şi situaţia economică şi mai ales prognozele economice”, a adăugat prim-ministrul.