Liderii PNL din teritoriu se aliniază în spatele lui Adrian Veștea. Cine îl susține pe premierul desemnat
Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru continuă să provoace reacții puternice în interiorul PNL. Dacă premierul demis Ilie Bolojan și primarul Capitalei Ciprian Ciucu s-au numărat printre cei care au criticat desemnarea, există și liberali care consideră că alegerea făcută de șeful statului este una corectă.
PNL, împărțit în tabere după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier al României
În timp ce o parte a partidului vorbește despre o decizie luată fără consultarea conducerii PNL și despre o posibilă încercare de fragmentare a formațiunii, alți lideri liberali susțin că Adrian Veștea poate reprezenta o soluție pentru depășirea actualei crize politice.
Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, s-a declarat în favoarea nominalizării și a făcut apel la susținerea lui Adrian Veștea.
„Am văzut în această dimineață nominalizarea președintelui Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru al României. Îl cunosc personal pe Adrian Veștea și am lucrat cu el încă de pe vremea când eram în Liga Aleșilor Locali PNL, iar ulterior, în perioada în care a ocupat funcția de ministru al Dezvoltării. Consider că este o alegere potrivită, atât pentru administrația publică locală, cât și pentru administrația publică națională.
Sper ca Partidul Național Liberal să decidă în consecință și să îl susțină pe Adrian Veștea, acordându-i votul pentru funcția de prim-ministru.
De asemenea, știu foarte bine că președintele Organizației PNL Giurgiu, Toma Petcu, ca și mine, își dorește deblocarea situației generate de această criză politică.
Susțin întru totul punctul de vedere exprimat de președintele Toma Petcu și consider că decizia de a-l susține pe Adrian Veștea este una potrivită. În același timp, cred că ieșirea din această criză are nevoie de responsabilitate și asumare, iar soluția este doar una politică și doar una PNL.”
”Sunt convins că va conduce cu echilibru, determinare și respect față de fiecare român”
Prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook, Robert-Dorin Filip, primarul de la Rovinari, a transmis că îl susține pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru al României, argumentând că țara are nevoie de lideri cu experiență administrativă și rezultate concrete.
”Premierul desemnat Adrian Veștea e omul cel mai potrivit pentru acest moment complicat”
„România nu poate fi ținută captivă de calcule politice și ambiții de partid”
„România nu poate fi ținută captivă de calcule politice și ambiții de partid.
Nici un partid nu este mai mare decât țara noastră. Nici un om politic nu poate să se opună binelui românilor. Nici o strategie de partid nu poate fi mai importantă decât stabilitatea țării.
Ca partid național și conservator, PNL are datoria să pună interesul României mai presus de orice interes politic. ”, scrie Alin Tișe pe pagina sa de socializare.
El a precizat că România are nevoie „urgent” de un guvern funcțional, de decizii „curajoase” și de responsabilitate, și nu de blocaje, de orgolii și „de negocieri fără sfârșit”.
„În momente decisive, liderii adevărați aleg țara, nu partidul. Aleg viitorul, nu avantajul de moment.
Interesul național nu mai poate aștepta. România are nevoie de stabilitate, de autoritate și de acțiune. De Guvern. Acum și urgent!”, a adăugat președintele CJ Cluj.
„Știu că există frământări în întregul partid”
„Totuși, nu putem lăsa partidul și țara să meargă într-o anumită direcție doar în funcție de ceea ce apreciază unii dintre colegii noștri că ar fi mai bine pentru ei din punct de vedere politic, considerând că o asociere cu USR sau cu alte forțe politice i-ar putea avantaja în viitor.
Consider că, în acest moment, cel mai important lucru este să găsim o soluție pentru a ieși din criză și pentru a debloca situația. După aceea, vom avea suficient timp pentru a face și analize în interiorul Partidului Național Liberal”, scrie Petcu.
El adaugă că PNL are o „responsabilitate foarte mare” în acest moment și că în opinia sa, „dincolo de tot zgomotul pe care l-ați traversat cu toții în această perioadă și de zgomotul care se produce în spațiul public”, liberalii trebuie să realizeze că au și responsabilități și să vină cu soluții rapide.