Aurelian Bădulescu: „Demisionez din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei PSD Sector 3. Am acţionat impulsiv şi mânat de furie”

Publicat: 23 11. 2020, 20:49
Actualizat: 23 11. 2020, 20:53
Foto: Mediafax

Aurelian Bădulescu a anunțat, într-o postare pe pagina personală de Facebook, că demisionează din funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei PSD Sector 3.

Fostul viceprimar al Capitalei a luat această decizie după ce a postat pe Facebook o imagine trucată cu şeful statului purtând mustaţă de Hitler: „Am acţionat impulsiv şi mânat de furie”.

„În mai puţin de un an de zile, Iohannis şi Orban au distrus România. Au eşuat complet atât în gestionarea pandemiei, cât şi pe plan economic. Nu au testat populaţia, nu au avut o comunicare onestă cu cetăţenii, au sacrificat viitorul a milioane de copii prin închiderea şcolilor, şi-au bătut joc de producătorii români prin închiderea pieţelor, au distrus firmele româneşti şi au tratat cu indiferenţă atât populaţia activă, cât şi pensionarii. Au dus România în afara Europei prin haosul total provocat de măsurile ilogice şi lipsite de orice fundamentare ştiinţifică. Indiferent că le place sau nu, acesta este adevărul. Cum la fel de adevărat este faptul că şi eu am greşit.

Am acţionat impulsiv şi mânat de furia pentru modul în care aceşti oameni au înţeles să conducă această ţară. Şi eu, la fel ca milioane de români, vedem cum aceşti oameni sacrifică o ţară întreagă pentru funcţiile şi privilegiile lor. Acest lucru nu este corect. Dar asta nu justifică nicicum acea poză pe care am postat-o pe reţelele sociale. Regret profund această postare impulsivă şi îmi cer scuze tuturor celor pe care i-am lezat prin acest gest, deşi nu am intenţionat nicio clipă acest lucru”, scrie pe Facebook Aurelian Bădulescu.

El precizează că, sub nicio formă, acţiunea sa nu a implicat partidul din care face parte.

„Îmi asum greşeala şi demisionez din funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei PSD Sector 3”

Rămân în continuare un social-democrat convins şi voi lupta alături de toţi colegii mei pentru a câştiga alegerile din 6 decembrie. Fac un apel către fiecare român, care a avut de suferit ca urmare a incompetenţei şi cinismului PNL , să vină la vot. Doar la urne putem să facem România bine”, conchide Bădulescu.

Fostul viceprimar general al Capitalei a postat pe Facebook o imagine trucată cu şeful statului purtând mustaţă de Hitler. Aurelian Bădulescu a scris că „Iohannisismul este acea doctrină de distrugere a identităţii naţionale, ce pune bazele cedării suveranităţii naţionale”.