Ciprian Ciucu, înfuriat pe atacurile din PSD: Să ne organizăm și noi și să îl facem TERCI pe Sorin Grindeanu
Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, îi acuză pe social-democrați că derulează o strategie prin care încearcă să-l decredibilizeze pe premierul Ilie Bolojan. Acesta spune că atacurile vin pe linie de partid și au girul conducerii PSD.
„Înțeleg că la partenerii noștri de guvernare, la PSD, există o strategie. Trei indivizi, mai puțin credibili, primesc niște punctaje zilnic de a-l ataca pe Ilie Bolojan: Fifor, omul acela cu Universitatea ciudată la Spiru Haret – Budăi și fostul ministru de Finanțe, Câciu. Este vorba despre o strategie, un act deliberat. (…) Eu știu de la ei din partid că primesc astfel de punctaj cu acordul șefului partidului. Nu se poate altfel. Este o strategie pe care o au pentru a-l decredibiliza pe Ilie Bolojan”, a declarat Ciucu, la Digi24.
Prim-vicepreședintele PNL a mărturisit că Ilie Bolojan este conștient de această campanie a PSD.
„Se face că nu vede (…) ceea ce ei (PSD) gândesc în laboratoarele lor cu firmele de consultanță. Nu ceea ce gândește Fifor, Budăi și Câciu, nu, ci ceea ce gândesc oameni plătiți de PSD ca să atace nu PNL, nu guvernul, ci fix pe Ilie Bolojan”, a precizat liberalul.
Mai mult, Ciucu a subliniat că există posibilitatea ca PNL să riposteze.
„Să ne organizăm și noi ca ei și să îl facem terci pe Sorin Grindeanu. Am niște colegi care abia așteaptă, abia îi ținem, îi potolim”, a precizat Ciucu.
Acesta a menționat că datorită „bunului simț al lui Ilie Bolojan” PNL nu atacă PSD.
„Nu mai vrea să intre în logica din campanie «Nicu și Marcel», în care se atacau. Cum te aștepti la alte rezultate, să-ți salvezi țara, dacă principala preocupare e să-ți ataci partenerul cu care ești la negocieri la masa Coaliției? Deci noi ne privim în ochi cu domnul Grindeanu, ne salutăm, ne respectăm, câteodată mai discutăm în contradictoriu pe date, după care domnul Grindeanu își dă OK-ul mai târziu să fie atacat omul pe care îl privește în ochi. E fix ce făcea înainte Marcel Ciolacu”, a mai spus Ciucu, care a subliniat că afirmațiile sale nu reprezintă „un atac la PSD sau Sorin Grindeanu”.
„E o poziție pe care eu o asum și o stiu, pentru că acești oameni se duc și în emisiuni TV. Dupa ce postează ceva sau li se ia o poziție, devin vedete, sunt importanți, merg la televizor. Și se scapă. «Hai bă că am glumit, așa mi-au zis ăștia de la partid». Așa fac. Și vorbescu cu colegii mei și cu USR și cei din PNL: «Băi, suntem puși»”, a detaliat el.
Tensiuni în interiorul PNL
Ciucu a adăugat că atacurile PSD provoacă tensiuni și în rândul liberalilor.
„Foarte mulți colegi de-ai mei îi cer premierului: răspunde-le ceva, zi-le ceva. Bolojan răspunde că țara e mai importantă: hai să ne vedem la coaliție, să discutăm. Inclusiv nouă ne-a cerut să nu mai atacăm PSD. Hai să nu mai repetăm greșelile pe care le-a făcut Nicu cu Marcel”, a mai spus liberalul.
RECOMANDAREA AUTORULUI: