Cîțu insistă că nu ar fi implicat în Dosarul Vaccinurilor: „Decizia pentru achiziția de medicamente este și a fost întotdeauna la Ministerul Sănătății”

Publicat: 06 07. 2026, 08:48

Florin Citu, fost premier al României în perioada 2020-2021, afirmă, într-o postare pe Facebook, că nu a fost implicat în contractul de achiziție a vaccinurilor anti-Covid, Pfizer, din timpul pandemiei. Amintim că Pfizer a trecut la executarea silită a statului român prin poprirea unor sume colectate de EUROCONTROL pentru ROMATSA.

„În spațiul public circulă de mai mult timp informații eronate referitoare la decizia finală privind achiziția de vaccinuri.

Decizia pentru achiziția de medicamente este și a fost întotdeauna la Ministerul Sănătății. Procedura nu s-a schimbat niciodată.

Contractele au fost trimise doar la Ministerul Sănătății. Niciodată la premier sau la cabinetul premierului”, transmite Florin Cîțu.

Vlad Voiculescu: „Toate vaccinurile au fost contractate de domnii Cîțu si Gheorghiță”

Afimațiile fostului premier, vin la puțin timp după ce fostul ministru al Sănătății în perioada, Vlad Voiculescu, a susținut că litigiul vizează un contract semnat de Florin Cîțu și de generalul Gheorghiță.

„Toate vaccinurile contractate in timpul mandatului meu au fost contractate de domnii Cîțu si Gheorghiță, fără ca eu să fiu măcar informat înainte ca obligația României de a cumpăra să devină certă”, a transmis Vlad Voiculescu, în urmă cu câteva zile.

România, executată silit pentru 3,4 miliarde de lei

Amintim că Regia Autonomă „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian” – ROMATSA a transmis, într-un comunicat, că a fost notificată de EUROCONTROL cu privire la instituirea unei măsuri de poprire asigurătorie-executorie în cadrul unei proceduri de executare silită inițiate de Pfizer România SRL împotriva statului român, pentru o creanță de peste 3,4 miliarde de lei.

Ilie Bolojan a anunțat că ROMATSA și avocații Guvernului vor depune, săptămâna viitoare, o contestație în Belgia la procedura de executare.

Gândul a relatat, la finalul lunii mai, că DNA a reactivat ancheta în dosarul vaccinurilor, iar fostul ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost chemat la audieri.

Florin Cîțu și Vlad Voiculescu, inculpați în dosarul vaccinurilor

Punerea sub acuzare a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, precum și a lui Andrei Baciu –fost secretar de stat în Ministerul Sănătății și a fostului premier Florin Cîțu a fost făcută la finele anului 2023.

În dosar sunt inculpați Vlad Voiculescu, actual consilier al președintelui, Ioana Mihăilă și Florin Cîțu pentru fapte de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu.