Coaliția a decis luni cum se împart banii la rectificarea bugetară. Cine sunt marii câștigători?/ Subvenția partidelor politice ar putea scădea cu 10%

Publicat: 29 09. 2025, 09:12
Actualizat: 29 09. 2025, 12:04

UPDATE 11.46: Ședința coaliției s-a încheiat după aproape două ore de discuții pe tema rectificării bugetare. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Guvernului, proiectul va fi pus luni în transparență și, în funcție de avizare, va fi adoptat de Guvern miercuri sau joi”, a anunțat Ioana Dogioiu.

Știrea inițială

Liderii coaliției de guvernare se reunesc luni dimineață, de la ora 10.00, într-o nouă ședință dedicată rectificării bugetare, au declarat surse politice pentru Gândul. Proiectul trebuia publicat în transparență încă de vineri, însă negocierile nu s-au încheiat, urmând să stabilească ce ministere primesc bani în plus și în ce cuantum.

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, Guvernul va împărți 22,8 miliarde de lei, cu un deficit bugetar estimat la 8,4%. Ministrul Finanțelor a dat asigurări că salariile, pensiile, alocațiile și plățile sociale sunt acoperite până la sfârșitul anului.

Ce ministere primesc bani – SURSE

  • Sănătate: +3,4 miliarde lei, pentru CNAS, medicamente compensate și concedii medicale.
  • Transporturi: +2,1 miliarde lei, pentru investiții și facturi restante.
  • Muncă: +2,5 miliarde lei, dintre care 1 miliard pentru facturile consumatorilor casnici.
  • Dezvoltare: +2,5 miliarde lei.
  • Energie: +1,2 miliarde lei pentru plata furnizorilor.
  • Educație: aproape +900 milioane lei.
  • Finanțe: +18,3 miliarde lei, din care 12,1 miliarde doar pentru dobânzi și 1,6 miliarde pentru Fondul de Rezervă Bugetară.

Cine pierde la împărțirea banilor

Nu toate ministerele și-au văzut cererile aprobate. Mediul a cerut 4 miliarde, dar primește doar 600 de milioane. Cultura a solicitat 375 de milioane și primește 6 milioane. Ministerul de Externe nu a primit nimic, deși a cerut 100 de milioane. În plus, de la Ministerul Fondurilor Europene se taie 3,2 miliarde de lei.

În paralel, subvenția partidelor politice ar putea scădea cu 10%, potrivit informațiilor Gândul. Decizia finală va fi stabilită luni, după negocierile din coaliție.

Sursa: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO