Condiția PNL-ului pentru a-l vota pe Alexandru Nazare, dacă este desemnat pentru funcția de premier. Ciucu îi transmite un avertisment clar
Ciprian Ciucu, primarul Bucureștiului și mâna dreaptă a lui Bolojan în interiorul PNL, a comentat la B1 TV varianta de premier, vehiculată în ultima vreme, în persoana lui Alexandru Nazare, ministru interimar al Finanțelor. Scenariul potrivit căruia Nazare ar putea fi desemnat pentru rolul de premier a fost generată în contextul unui guvern de „armistițiu”, la propunerea lui Bolojan.
Potrivit prim-vicepreședintelui PNL, Ciprian Ciucu, dacă Alexandru Nazare, membru suspendat al PNL în Biroul Politic Național, va fi desemnat de Nicușor Dan pentru a forma viitorul Guvern, nu trebuie să se comporte așa cum făcut Adrian Veștea. „Nu poate să facă același lucru pe care l-a făcut Veștea„, a subliniat prim-vicepreședintele PNL.
„Dacă vrea să devină premier, el are nevoie de un vot în interiorul partidului nostru. Și dacă vrea să devină premier nu poate să facă același lucru pe care l-a făcut domnul Veștea”, a afirmat Ciprian Ciucu.
Ciucu despre Nazare: „A ascultat de premier”
Ciucu a menționat și că relațiile dintre Nazare și conducerea partidului sunt bune, iar ministrul de Finanțe s-a supus ordinelor lui Ilie Bolojan, de-a lungul mandatului.
„Am o relație bună cu Alexandru Nazare ca ministru de Finanțe a făcut niște lucruri grozave. A ascultat de premier. Domnul Nazare, sub coordonarea primului-ministru, a făcut lucruri foarte bune la Ministerul de Finanțe.
Domnul Nazare singur își va alege drumul, pentru că domnul Nazare nu este membru al Partidului Național Liberal”, a declarat Ciucu.
Ce declarat Alexandru Nazare despre posibilitate de a fi propus premier
Recent, Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor, a fost întrebat dacă ar accepta funcția de premier în cazul în care președintele Nicușor Dan i-ar cere acest lucru, însă politicianul a evitat să răspundă direct.
”Eu n-aș vrea să conectăm cele două momente cu această posibilă desemnare. În privința agențiilor n-am făcut decât să-mi fac treaba, împreună cu echipele din Ministerul Finanțelor, din BNR, cu susținerea primului ministru și a președintelui Dan. Am trecut împreună peste aceste etape”, a declarat Alexandru Nazare la România TV.
Întrebat dacă a discutat cu Nicușor Dan despre posibilitatea de a deveni premier, Nazare a spus că astfel de negocieri trebuie purtate între partide.
Nicușor Dan l-a desemnat pe Veștea fără să se consulte cu partidele
În luna iunie, anunțul președintelui Nicușor Dan, privind a doua desemnare de premier, în persoana lui Adrian Veștea, prim-vicepreședinte liberal, a generat o adevărată ruptură în interiorul PNL-ului.
Conducerea partidului a susținut că nu a fost anunțată cu privire la propunerea lui Veștea nici de către prim-vicepreședintele în cauză, nici de către Nicușor Dan.
Ilie Bolojan a luat-o ca pe un afront personal la adresa autorității sale în interiorul partidului, având în vedere că se aștepta ca liberalii să-i demonstreze loilalitate absolută și în privința funcției de premier, deși zilele sale la Palatul Victoria sunt numărate.
Desemnarea lui Adrian Veștea a provocat o ruptură în cadrul PNL-ului
Partidul Național Liberal s-a scindat în două tabere: susținătorii lui Bolojan și așa-zișii „puciști” pro-Veștea. Susținătorii lui Veștea din cadrul PNL au fost amenințați cu excluderea din partid.
Întreaga situație a culminat cu Congresul Extraordinar al PNL din luna iunie, în care Bolojan a fost reconfirmat președinte de partid și mai mulți liberali au fost demiși din funcție.
Membrii PNL din aripa Veștea au dat au contestat decizia lui Bolojan de a convoca Congresul și au cerut prin ordonanță președințială depusă la Tribunalul București să se suspende provizoriu efectele hotărârii Consiliului Naţional Extraordinar PNL prin care a fost convocat Congresul PNL.
La 1 iulie, Tribunalul București a suspendat deciziile din Congresul PNL prin care Ilie Bolojan și gruparea din jurul său au preluat partidul.
La data de 22 iunie, Guvernul Veştea nu a reuşit să obţină votul Parlamentului, la aproape două luni de la demiterea cabinetului Ilie Bolojan, prin moţiune de cenzură. Noul executiv avea nevoie de 233 de voturi, dar a obţinut doar 189.