Cu o proaspătă condamnare la închisoare, Clotilde Armand comentează cazul Georgescu
Clotilde Armand, fosta primăriță a sectorului 1, condamnată la închisoare, vorbește despre noul dosar în care este anchetat Călin Georgescu. Aceasta menționează, mai exact, presupusele probe care ar fi fost găsite de procurori în urma prechezițiilor la reședința acestuia.
Spre deosebire de Călin Georgescu, la adresa căruia nu există, la momentul actual, nicio condamnare, justiția română a dat deja sentința într-un dosar care o vizează pe Clotilde Armand și a condamnat-o la un de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.
Cu toate acestea, fosta primăriță îl ironizează pe Călin Georgescu, fost candidat la președinție, și vorbește despre presupusele probe din dosar, mai exact „pașaportul diplomatic” în care Călin Georgescu ar figura cu statutul de „senator”.
„Nu vreau să mă pronunț pe ancheta din justiție împotriva lui Călin Georgescu, dumnealui încă beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Dar cel mai tare mi se pare altceva. Domnul senator de Malta – așa scria pe legitimația falsă găsită de procurori la Georgescu acasă – a uitat însă că Malta nu are Senat.
Parlamentul maltez este unicameral, organizat după modelul Westminster. Singura cameră legislativă este House of Representatives (Kamra tad-Deputati). Constituțional, Parlamentul este format din Președintele Maltei + Camera Reprezentanților, fără o cameră superioară”, explică Clotilde Armand, într-o postare pe Facebook.
Ce au descoperit anchetatorii în cazul lui Clotilde Armand
Amintim că la sfârșitul lunii august, Judecătoria Sectorului 1 București a decis condamnarea la un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, a lui Clotilde Armand, în dosarul în care a fost judecată pentru modul în care și-a majorat indemnizația. Decizia nu este, însă, definitivă.
Instanța i-a impus lui Clotilde Armand obligația de a respecta un termen de supraveghere timp de doi ani și a dispus confiscarea sumei de 18.720 de lei, obținută în cadrul proiectului care i-a adus inculparea.
Anchetatorii au acuzat oficialul în acest dosar că și-a majorat indemnizația după ce s-a numit manager într-un proiect finanțat din fonduri europene.