Culmea politicii. Dan Motreanu, secretarul general al PNL, lider al echipei Bolojan, vrea să afle cum s-au cheltuit banii partidului pe vremea când era prim-vicepreședintele PNL, în echipa lui Ciucă. Confruntat de Gândul cu ironia situației, Motreanu a dat înapoi: „Problema nu este cine a condus partidul, ci cine a negociat”
Conducerea PNL, sub coordonarea președintelui Ilie Bolojan, a decis, în ședința de duminică seară, organizată la Vila Lac, să inițieze acțiuni în instanță împotriva fostului lider al partidului, Nicolae Ciucă, a fostului secretar general Lucian Bode, precum și a altor membri ai vechii conduceri. Decizia liberalilor vine în contextul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre definitivă în procesul dintre PNL și Autoritatea Electorală Permanentă. În urma verdictului, partidul trebuie să returneze la bugetul de stat peste 14 milioane de lei. Dan Motreanu, prim-vicepreședinte al PNL în perioada în care Nicolae Ciucă conducea partidul și actualul secretar general al formațiunii, a fost contactat de Gândul pentru a clarifica situația din interiorul partidului. Fost șef al campaniei prezidențiale a lui Nicolae Ciucă și actual membru al echipei Bolojan, Motreanu susține că vrea să afle cum au fost cheltuiți banii partidului și cine a negociat contractele care au generat obligațiile financiare.
Dan Motreanu, Secretar General al PNL: ”Este vorba despre clarificarea responsabilităților administrative și contractuale care au generat penalități foarte mari pentru partid”
Potrivit surselor Gândul, datoria totală a partidului este de 64 de milioane de lei, 42 de milioane de lei sunt penalizările, 20 milioane euro sunt executorii deja, iar penalizarile pe zi ajung la 1%. Numai din campania electorală a fostului preşedinte al PNL, Nicolae Ciucă, partidul trebuie să dea înapoi peste 14 milioane de lei; fonduri pe care formaţiunea nu le-a putut justifica în mod legal, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus recuperarea banilor prin mijloacele legale.
Contactat de Gândul, Dan Motreanu, actualul Secretar General al partidului, a explicat că cele mai importante datorii sunt cele de la filiale și de la europarlamentare, iar decizia luată ieri în ședință nu îi vizează direct pe foștii președinți sau foștii lideri ai filialelor, ci pe cei care au negociat, aprobat și gestionat contractele. Întrebat cine a semnat contractele respective, acesta a declarat că la filiale încă nu se știe exact, însă la centru acestea au fost semnate de fostul Secretar General al partidului, Lucian Bode.
„Cele mai importante sunt datoriile de la filiale și de la europarlamentare. Decizia BPN nu este îndreptată împotriva foștilor președinți ai PNL, a foștilor lideri de filiale sau a altor responsabili politici.
Este vorba despre clarificarea responsabilităților administrative și contractuale care au generat penalități foarte mari pentru partid.
Problema nu este cine a condus partidul la un moment dat, ci cine a negociat, aprobat și gestionat contractele.
(n.r. Cine a semnat contractele?) La centru a semnat fostul secretar general, iar la filiale vom vedea cine le-a semnat. Trebuie stabilit cum au fost acceptate clauze care prevăd penalități de întârziere de 0,5% până la 1% pe zi și cum eșalonăm aceste penalități. S-a dat un termen pentru eșalonare și abia apoi vorbim despre alte eventuale măsuri. Termenul este de două săptămâni”, a declarat Dan Motreanu pentru Gândul.
- În mandatul lui Nicolae Ciucă la șefia PNL (aprilie 2022 – noiembrie 2024), Dan Motreanu a devenit prim-vicepreședinte pe 27 mai 2022. El a fost ales în cadrul Consiliului Național al PNL pentru a ocupa funcția de prim-vicepreședinte în domeniul strategiilor politice, completând echipa de conducere formată în jurul lui Nicolae Ciucă. A deținut această poziție pe parcursul întregii președinții a lui Ciucă, inclusiv în perioada în care acesta din urmă a fost premierul României.