De la fermă, la Ministerul Apărării. USR-istul creditat cu cele mai mari șanse să-l înlocuiască pe Moșteanu a condus până acum o armată de porci
Sorin Șipoș – senatorul USR care ar fi în cărți pentru preluarea mandatului de ministru al Apărării – ar veni la conducerea Armatei de la „creșterea și îngrășarea porcinelor”. Gândul a mers mai departe de prietenia cu Dominic Fritz și cu Nicușor Dan și a verificat trecutul actualului senator USR de Timiș. Sorin Șipoș deține mai multe companii. Din cele două companii active, una se ocupă cu creșterea porcilor. Mai mult, conform surselor locale, posibilul viitor ministru al Apărării mai are în construcție o fermă de „scroafe reproducătoare” în valoare de 6-8 mil. euro în localitatea Verendia, județul Timiș.
Șipoș are jumătate din acțiunile companiei Almăjan Suine SRL, deținută în parteneriat cu Ioan Almăjan.
Sorin Șipoș mai este acționar la o unitate de cazare din județul Caraș-Severin, dar care nu are bilanțul depus, deși a fost înființată în 2020. Deține, conform sursei citate, 50% din acțiuni, împreună cu Ioan Vedrila.
Conform informațiilor Gândul, Sorin Șipoș a mai fost administrator la o firmă specializată pe sistemele electrice.
Cine este Sorin Gheorghe Șipoș, propunerea USR pentru Ministerul Apărării. Din același oraș cu Fritz și fost coleg de clasă cu președintele României
Sorin Șipoș este considerat un apropiat al liderului USR, Dominic Fritz, care este și primar al Timișoarei, fiind din același oraș.
Informația și mai importantă în acest context este aceea că Șipoș are o relație cu președintele Nicușor Dan. Reamintim că în campania pentru alegerile prezidențiale din mai 2025, Sorin Șipoș a declarat că a fost coleg de clasă în liceu cu Nicușor Dan.
„Am fost colegi de clasă în liceu și-l cunosc bine. El m-a inspirat în 2016 să intru în USR. Și ce-mi amintesc cu precizie din liceu sunt meciurile de fotbal. Nicușor reușea, de fiecare dată când avea mingea la picior, să înscrie. Sunt convins că asta va face și pe 4 mai”, declara Sorin Şipoş, potrivit debanat.ro.
Sorin Șipoș (55 de ani) este senator USR de Timiș și membru în Comisia de Apărare din Senat și se află la primul mandat de parlamentar. El este membru în Comisia parlamentară pentru controlul activității SIE, precum și în Comisia de apărare din Senat.
Șipoș, în cărți pentru un mandat de ministru la Apărare, este de profesie inginer electrotehnist
Potrivit CV-ului de pe site-ul Senatului, Sorin Șipoș a urmat studii universitare în perioada 1990 – 1995: Universitatea Politehnica din Timișoara, Facultatea de electrotehnică – Inginer electrotehnică.
Începând din anul 1995, Șipoș a lucrat ca:
- 1995 – 1998 inspector de specialitate iluminat public, Primăria Municipiului Timișoara
1998 – 2004- șef birou serviciul energetic Primăria Municipiului Timișoara
2004 – 2006 – director adjunc, sisteme de securitate și comunicație SC ICCO SYSTEMS SRL
2006 – 2008 – director sucursală sisteme de securitate și comunicație SC ICCO SYSTEMS SRL
2008 – 2009 – director încălzire climatizare SC CALOREX TM SRL
2009 -2016 – director instalații electrice și sisteme de securitate și comunicație SC ATLANTIS TELECOM SRL
2016 – 2017 – director instalații electrice și sisteme de securitate și comunicație VLADAR SYS SRL
2017 – 2021 – director – instalații electrice și sisteme de securitate și comunicație M.C. SAFE ALARM SRL
2021- președinte consiliu de administratie – servicii anexe transporturilor aeriene SN AEROPORTUL INTERNATIONAL TIMISOARA – TRAIAN VUIA SA
2021 -2024 – director – instalații electrice si sisteme de securitate si comunicatie VLADAR SYS SRL
2022 – 2024 – administrator – ALMAJAN SUINE SRL
2023 – 2024 președinte consiliu de administrație – AQUATIM S.A.
AUTORUL RECOMANDĂ