Gheorghe Piperea anunță că se vorbește la Bruxelles despre înlocuirea Ursulei von der Leyen cu Macron. Inițial și Rareș Bogdan a anunțat același lucru
Gheorghe Piperea a confirmat, în ediția de marți 3 noiembrie, a emisiunii „Ai aflat cu Ionuț Cristache„, că în Parlamentul European există un zvon potrivit căruia Ursula von der Leyen ar putea fi înlocuită cu Emmanuel Macron la șefia Comisiei Europene. Această dezvăluire a fost făcută, recent și de liberalul Rareș Bogdan tot în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache.
Pe fondul divergențelor politice din Parlamentul European și a nemulțumirii crescânde față de deciziile Ursulei von der Leyen, Gheorghe Piperea a menționat că există „o rumoare” privind posibilitatea numirii unui șef al Comisiei Europene, în persoana președintelui francez, Emmanuel Macron.
„Da există o rumoare”, a afirmat Piperea.
„Am impresia că este creată de creatorii de iluzii”
Potrivit lui Piperea, zvonul ar fi fost plantat de cei care doresc aducerea lui Macron la șefia Comisiei Europene.
„Și am impresia că este creată de creatorii de iluzii, creatorii de ceață: care cu asta se ocupă: din ceață poate să iasă ceva sau te poți lovi în zid”, a mai adăugat Piperea.
Dacă Macron ajunge președinte al Comisiei Europene, UE poate fi considerată că are o cruce pe frunte”
Europarlamentarul AUR este de părere că scenariul în care Macron ar prelua funcția deținută, în prezent de Ursula, ar avea consecințe deosebit de grave pentru Uniunea Europeană.
„Dacă Macron ajunge președinte al Comisiei Europene nu este o simplă cădere din lac în puț, pur și simplu Uniunea Europeană poate fi considerată că are o cruce pe frunte”, a mai precizat Piperea.
Zvonul este vehiculat de câteva săptămâni la Bruxelles, în contextul unor acțiuni politice ” foarte ciudate”, a mai precizat Piperea.
„Sunt niște mișcări foarte ciudate care se întâmplă în ultimele câteva săptămâni”, a declarat Gheorghe Piperea.
Dezvăluirea lui Rareș Bogdan pentru Gândul
Amintim că liberalul Rareș Bogdan a dezvăluit săptămâna trecută în emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache” că președintele francez Emmanuel Macron, care își va încheia cel de-al doilea mandat în mai 2027, ar putea să fie succesorul Ursulei von der Leyen în funcția de lider al Comisiei Europene.
Acesta a explicat că numele lui Macron a fost recent vehiculat pe „coridoarele din Bruxelles”, cu toate că, deocamdată, propunerea a rămas la nivel de „zvon”.
„Cică „dom’le, dacă trebuie să plece, pentru că e presiunea foarte mare și nu mai rezistă, nu mai are susținere, ne-am gândit că, totuși, am avea o soluție”.
Cine? Emmanuel Macron! Băi, sunteți nebuni?!
E la nivel de zvon, nu e propunere oficială. Zvonuri sunt multe, dar nu se materializează toate”, a declarat Rareș Bogdan în emisiunea lui Ionuț Cristache.
Franța fierbe sub presiunea protestelor
Cel de-al doilea mandat al lui Emmanuel Macron se va încheia oficial la data de 13 mai 2027. În prezent, Franța se confruntă cu cele mai violente proteste din ultimii ani, din cauza majorării costurilor necesare unui trai decent. Oamenii sunt revoltați împotriva președintelui Macron, căruia îi reproșează finanțarea războiului din Ucraina, cu riscul prăbușirii economice a Franței.