Ședință de urgență la PSD după desemnarea lui Luca Niculescu. Grindeanu: Sfidează matematica / o nouă aventură politică

Publicat: 05 10. 2026, 21:24

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că nominalizarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru „sfidează matematica parlamentară”. Grindeanu a transmis că Partidul Social Democrat va avea o ședință a Biroului Permanent Național pentru a analiza noua propunere a președintelui Nicușor Dan.

Sorin Grindeanu susține că noua desemnare a lui Nicușor Dan nu ține cont de dorințele PSD. În acest sens, liderul social-democraților a precizat că partidul nu va acorda „voturi în alb” pentru o nouă formulă de guvernare.

 Loading ...

„Noua nominalizare de premier a președintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. După 4 premieri de dreapta care au eșuat, vedem o nouă desemnare care nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile. Este alegerea președintelui. Partidul Social Democrat ia propriile decizii. De aceea, mâine vom avea o ședință a Biroului Permanent Național în care vom analiza această propunere”, a scris Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.

Liderul social democraților mai spune că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline, care să schimbe direcția politicilor economice, să facă rectificarea bugetară și să pregătească bugetul pentru 2027.

„Da! România are nevoie urgent de un guvern care să schimbe direcția greșită a țării, să facă rectificarea bugetară și să pregătească bugetul pentru 2027”, a transmis liderul PSD.

Grindeanu: PSD nu va da „voturi în alb”

Președintele PSD a avertizat că partidul nu va susține automat noua propunere de premier. Acesta i-a cerut premierului desemnat să prezinte public formula de guvernare pe care o are în vedere și principalele măsuri pentru redesarea economiei.

„Dar PSD nu va participa și nu va da voturi în alb pentru o construcție politică care să însemne o nouă aventură politică. Prim-ministrul desemnat trebuie să spună public cum vrea să arate Guvernul și care sunt principalele măsuri pe care le are în vedere pentru redresarea economiei și protejarea puterii de cumpărare a oamenilor, cu menținerea țintelor de deficit”.

Sorin Grindeanu a legat poziția PSD de politicile economice ale lui Ilie Bolojan. Liderul social-democrat spune că, în cazul în care Luca Niculescu va continua direcția guvernării Bolojan, PSD ar putea susține varianta alegerilor anticipate.

„Altfel, dacă prim-ministrul desemnat va susține în continuare politicile de austeritate ale lui Bolojan, cred că nu mai rămâne altă cale pentru a repune România pe drumul corect decât să mergem la alegeri anticipate”, a transmis Grindeanu.

Liderul PSD a încheiat mesajul cu un apel pentru instalarea unui Guvern cu puteri depline: „Îmi doresc să punem punct României interimatelor”.

Luca Niculescu este premierul desemnat de Nicușor Dan

Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier, după ultima rundă de consultări cu partidele politice. Fostul ambasador al României la Paris este a patra încercare a președintelui, după cele trei nominalizări – Eugen Tomac, Adrian Veștea, respectiv Siegfried Mureșan – care au eșuat în încercarea de a forma următorul Executiv cu puteri depline.