Ion Iliescu, despre cercetările DNA: „Haite de procurori dau năvală peste oameni în case. Sunt într-o misiune fascistă. Parlamentul să cheme la ordine Parchetul General”

Publicat: 15 08. 2012, 19:39
Actualizat: 10 12. 2012, 08:47

Președintele onorific al PSD, Ion Iliescu, cere aducerea procurorului general în fața Parlamentului, ca să răspundă pentru ancheta națională privind dosarul „Referendumul”. Iliescu a criticat cercetările făcute de procurorii DNA în mai multe județe din țară, numindu-le „fasciste și primitive”. Iliescu și-a exprimat dezacordul față de verificările făcute de procurori în mediul rural într-o postare pe blogul personal, spunând că Parchetul General a acționat la comandă, încălcând drepturile cetățenești.

„Nu credeam că, după Revoluția din Decembrie 1989, îmi va fi dat să asist la asemenea manifestări de un primitivism feroce – haite de procurori care dau năvală peste oameni în case, în mediul rural, pentru a-i chestiona dacă au fost la vot pentru Referendum. În ce lume trăim ?!!! De unde au răsărit asemenea specimene, venite parcă din grote primitive ? Dar, mai ales, cine i-a trimis într-o asemenea misiune, de esență fascistă? Desigur, răspunderea revine conducerii Parchetului General, care a acționat la comanda – împotriva spiritului si rațiunii care trebuie sa guverneze activitatea acestei instituții , așa cum este ea definita in Constitutia României”, a scrie Iliescu pe blog, în postarea numită „Despre procuratură și rolul său”.

Mai mult, președintele de onoare al social-democraților a făcut apel la Parlament pentru a interveni în această situație, care, în opinia lui, este una abuzivă. Potrivit sursei citate, Parchetul General și-a încălcat statutul de instituție credibilă, fiind nevoie ca procurorul general Laura Codruta Kovesi să dea socoteală.

„Prin asemenea acte se subminează autoritatea instituției în percepția opiniei publice, a cetățenilor – care văd cum o instituție creată pentru a apăra ” ordinea de drept, … , drepturile și libertățile cetățenești” – se transformă în instrument de intimidare și de acțiune împotriva cetățenilor ! Dintr-un instrument de apărare a democrației și a libertăților cetățenești , riscă să se transforme într-un instrument de reprimare a libertăților, pus în slujba unor interese înguste, în cazul de față – în slujba unui om cu tendințe autoritare , care a pierdut sprijinul și încrederea cetățenilor . Parlamentul, ca” organ reprezentativ suprem al poporului român” – așa cum este definit de Constituție – este dator sa intervină energic și să cheme la ordine conducerea Parchetului General pentru abuzurile săvârșite, să o determine să-și respecte atributele conferite de Constituție!”, a mai scris Ion Iliescu.

La finalul postării, el a făcut referire și la comentariile fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, despre care s-a ferit să comenteze. Cu toate acestea, Iliescu a subliniat faptul că din comportamentul lui MRU se observă că „simțul măsurii și bunului simț sunt o marfă rară”.