Ionuț Moșteanu. România se înarmează în sprijinul Kievului: „Rusia nu o să atace un stat NATO, dar Ucraina e în război”
Ministrul apărării, Ionuț Moșteanu, a fost prezent miercuri 15 octombrie, la reuniunea miniștrilor apărării din statele membre NATO, unde s-a discutat despre situația de pe flancul de est, dar și despre războiul din Ucraina. Oficialul a menționat că, deși România alocat fonduri pentru înarmare, nu crede că Rusia va ataca un stat NATO.
Ministrul Ionuț Moșteanu a precizat că, în cadrul reuniunii, a fost stabilită o mai bună coordonare, în ceea ce privește securitatea statelor membre. De asemenea, una dintre temele abordate a fost și războiul de la granița României. Oficialul a precizat că țara noastră a crescut cheltuielile de apărare și că va continua să ofere sprijin Ucrainei.
„Ce am stabilit astăzi adaugă o mai buna coordonare din partea NATO, aduce o rapiditate. Alianța funcționează la o viteză mult sporită față de anii trecuți. Războiul din Ucraina și provocările din ultimele luni au făcut ca alianța să se miște mult mai repede. Dincolo de discuțiile pe flancul de est, au fost discuții importante pe Ucraina. Rusia nu o să atace un stat NATO, nu are putere, însă Ucraina e în război.
Trebuie să ne pregătim în continuare. Faptul că ne-am angajat să creștem cheltuielile de apărare e un semnal clar că ne înarmăm. Prioritatea numărul unu rămâne Ucraina că ei încearcă să le facă trecerea prin iarna mai grea și trebuie să îi sprijinim. Eforturile trebuie să fie concentrate pe Ucraina în perioada următoare”, a declarat Ionuț Moșteanu la Antena 3.
FOTO:Mediafax
Recomandarea autorului:
- Scandalul rezerviștilor chemați de MApN, în reacțiile internauților. Cele mai tari comentarii de pe paginile Gândul la Marea deMobilizare
- Moșteanu a scăpat iar de armată. Răspunsul oficial al MApN: „Persoanele pot fi chemate doar în situații excepționale”
- Mihai Fifor îi ceartă pe cei care fac mișto de deMobilizare:”Nu e momentul să râdem de cei care fac exerciții, ci de cei care nu le-ar face niciodată”