🚨 Bolojan ar putea cere vot de încredere în PNL, în contextul tensiunilor din partid. Liberalii decid și cine ia Educația, în ședința de la 18 – SURSE
Liberalii au programată o întâlnire importantă, luni, la Vila Lac, unde urmează să stabilească cine va fi noul ministru al Educației din partea PNL, potrivit unor surse politice. Ședința începe la ora 18:00, într-un moment în care tensiunile din interior cresc pe zi ce trece. În acest context, surse politice spun că Bolojan le va cere colegilor un vot de încredere. De la ora 13, va avea loc și ședința PNL din Parlament.
Pe agenda discuțiilor este Ministerul Educației, portofoliu care rămâne la PNL. Guvernul a transmis deja că Ilie Bolojan urmează să vină cu o propunere pentru noul ministru, dar decizia finală trebuie validată politic în partid, ceea ce face ședința de la Vila Lac cu atât mai importantă.
Bolojan a vorbit încă din ianuarie despre obiectivul de a avea „până la finalul lunii” un ministru nou, care să poată lucra la buget alături de restul Cabinetului.
Bolojan, vot de încredere în ședința PNL
Surse politice spun că Bolojan le va cere colegilor un vot de încredere, într-un moment în care PNL trece prin tensiuni interne și apar semnale tot mai clare că taberele din partid nu mai trag în aceeași direcție.
În urmă cu o săptămână, Hubert Thuma a lansat un atac la premierul Ilie Bolojan. Acesta folosește declarațiile lui Bolojan din 2017, când era primar la Oradea. “Administrația locală trebuie să aibă resursele necesare pentru a livra rezultate”, susținea atunci premierul, potrivit lui Thuma.
La mijlocul lunii decembrie, Thuma a pierdut funcția de coordonare a PNL București, care a fost preluată de Ciprian Ciucu, susținut de Ilie Bolojan, iar decizia a fost luată de conducerea partidului la ședința Biroului Politic Național.
Bolojan a declarat, vineri, într-un interviu exclusiv pentru G4Media că ia în calcul să ceară un vot de încredere partidului, în contextul atacurilor interne din partid, dar că nu va solicita un vot de încredere în coaliție pe motiv că susținerea guvernului se verifică în Parlament.
Bolojan a mai declarat că atacurile liderilor PSD au loc în afara coaliției și că în discuțiile interne nu este pusă în discuție prestația premierului.
”Este foarte, dacă aș putea spune neprincipial, ca în discuții din interiorul coaliției, în ședințe, lucrurile să se desfășoare relativ normal, să cazi de acord asupra unor aspecte și după aia să vezi după două-trei zile în comunicarea publică că lucrurile par total diferite, să vezi linii de atac care să încerce să meargă pe o linie a opoziției din interiorul guvernării”, a precizat Bolojan, întrebat dacă l-a întrebat pe PSD Sorin Grindeanu de ce partidul său îl subminează constant.
La rândul său, Sorin Grindeanu a precizat că “este esențial dacă se dorește a se continua cu PSD-ul în interiorul acestei coaliții” să se adopte pachetul de relansare economică.
RECOMANDAREA AUTORULUI