Ludovic Orban critică decizia de închidere a magazinelor la ora 18:00. Ce spune despre relația cu Florin Cîțu

Publicat: 09 04. 2021, 17:11
. Sursa: Alexandru Dobre/MEDIAFAX FOTO

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a criticat vineri decizia de închidere a magazinelor la ora 18:00.

Acesta spune că nu există o fundamentare puternică pentru această decizie și cere Guvernului să reflecteze asupra acestei măsuri, după cum informează Agerpres.

„Trebuia să existe o argumentaţie, care să fie făcută pe baza unei fundamentări. De exemplu, când am luat decizia de a închide evenimentele, nunţi, botezuri, mese festive, a fost pe baza analizelor pe care le-am avut din anchetele epidemiologice care stabileau că prima cauză pentru îmbolnăviri, pentru răspândirea virusului, erau la aceste evenimente şi atunci am luat decizia să suspendăm o perioadă derularea acestor evenimente.

Şi asta, în privinţa oricărei măsuri de protecţie sanitară care presupune o anumită restricţie, trebuie să existe o fundamentare. Ştiu cine a propus măsura, nu am văzut în spate fundamentarea şi, acum, evident că Guvernul decide, dar trebuie să reflecteze asupra, cel puţin, a acestei măsuri”, a spus Orban.

Orban a fost prezent vineri, alături de președintele Senatului, Anca Dragu, și de ambasadorul Italiei la București, Marco Giungi, la Petrești, județul Dâmbovița, la inaugurarea fabricii Iveco Defence Vehicles. Fabrica va asambla autocamioane pentru Armata Română.

Ce spune Ludovic Orban despre o eventuală confruntare cu Florin Cîțu pentru șefia PNL

Orban a mai spus că a decis să candideze pentru un nou mandat la șefia PNL cunoscând foarte bine partidul și că nu îi este teamă de nimic în acest sens.

„Mie nu mi-e teamă de nimic. Cunosc foarte bine partidul, cunosc foarte bine situaţia în care ne găsim, în momentul în care am luat decizia să mai candidez pentru un mandat am făcut-o în deplină cunoştinţă de cauză şi dacă o să apară concurenţi pentru această poziţie, este democraţie, orice om poate să candideze, să vină cu o viziune, cu un program şi, până la urmă, membrii PNL sunt aceia care hotărăsc cine să conducă partidul”, a declarat Orban.

Totodată, Ludovic Orban a declarat că are o relație bună cu premierul Florin Cîțu.

„În relaţii foarte bune. Chiar dacă de patru luni se încearcă să apară, ba pe surse, ba pe alte tipuri manipulatorii să se lanseze informaţii despre: unu, candidatura lui Florin Cîţu la şefia partidului, domnul Cîţu nu a anunţat până acum că va candida, cu toate acestea am fost întrebat de 200 de ori dacă mă tem de el sau ce părere am de candidatura domnului Cîţu. Nu-mi place să dau declaraţii decât pe certitudini, nu pe supoziţii”, a afirmat Orban.

Când va avea loc congresul PNL?

Întrebat despre momentul organizaării congresului PNL, șeful Camerei Deputaților a fost că acesta va depinde de modul în care va evolua situația epidemiologică.

„Dacă ne va permite situaţia epidemiologică, va avea loc congresul. Prevederile statutare le-am explicat, spun că în anul de după alegerile parlamentare se organizează alegeri în tot partidul. Alegeri întâi în organizaţiile locale (…), sunt urmate de conferinţele judeţene şi apoi congresul. Dacă situaţia epidemiologică ne va permite să organizăm toate acestea… vă daţi seama, e un festival al democraţiei în care se aleg toţi liderii locali, judeţeni şi naţionali”, a mai spus Orban.