Ludovic Orban, reacție după ce PSD a depus plângere penală împotriva sa: „Este o petardă politicianistă, lipsită de orice fundament juridic”
Ludovic Orban a reacționat, după ce PSD a depus plângere penală împotriva sa, motivul fiind banii dați de Guvern fraților Micula. Vă reamintim că Gândul a intrat în posesia documentului și poate fi accesat AICI. Acum, fostul premier a analizat situația, susținând că plângerea penală este „o petardă politicianistă” care nu are „fundament juridic”.
Ludovic Orban îi acuză pe foștii premieri sau miniștrii de Finanțe că au amânat deciziile instanțelor care acordau despăgubiri fraților Micula. De altfel, fostul premier a mai susținut că a fost „obligat să facă acea plată tot din cauza foștilor miniștri ai PSD”. Orban a mai menționat că a „negociat la sânge” cu frații Micula. În caz contrar, susține el, ar fi trebuit să plătească mai mult.
„Am negociat la sânge cu frații Micula”
„Este o petardă politicianistă, lipsită de orice fundament juridic. Vă reamintesc că eu am fost obligat să fac acea plată, tot din cauza foștilor miniștri ai PSD. Am plătit pentru decizia fostului premier Adrian Năstase, pentru că ridicat facilitățile pentru firmele fraților Micula, așa cum sunt ei cunoscuți.
Era o decizie a unui organism internațional și trebuia pusă în aplicare. Vă reamintesc că eu am negociat la sânge cu frații Micula, pentru că altfel ar fi trebuit să plătim mult mai mult din cauza amânărilor și tergiversărilor miniștrilor PSD.
În mod normal, dacă se plătea la vremea ei, noi ar ar fi trebuit să plătim mult mai puțin, dar tot din cauza întârzierilor făcute de PSD-iști s-au acumulat penalități și întârzieri”, a spus Ludovic Orban.
„Este o tiribombă politică, care nu are niciun fundament”
Fostul premier a mai menționat că plângerea penală ar trebui să fie efectuată împotriva premierilor și miniștrilor de Finanțe.
„Suma a fost mult mai mică decât ceea ce solicitau frații Micula și asta din cauza negocierilor pe care noi le-am purtat, nu din cauza tergiversărilor PSD-iștilor. Este o tiribombă politică, care nu are niciun fundament. Ar trebuie să facă o plângere penală împotriva premierilor și miniștrilor de Finanțe care au tergiversat și au amânat deciziile”, a mai spus fostul premier pentru Stiripesurse.ro.
Autorul recomandă:
- PSD a depus plângere penală împotriva lui Ludovic Orban, pentru banii dați de Guvern fraților Micula când acesta era premier
- Ilie Bolojan critică proiectul minireactoarelor nucleare de la Doicești. „Vom rămâne cu un teren și niște hârtii”. Culmea, miniștrii PNL s-au ocupat de “dezastrul” care azi îl scandalizează pe premierul demis
- Ludovic Orban crede că Ilie Bolojan ar putea fi numit, din nou, în funcția de premier. „Va trece în Parlament ca prin brânză”
- Ludovic Orban: „Președintele trebuie să dea mandat PSD”
Sursă foto: Mediafax Foto