MAE răspunde șefei AfD, care a spus că migranții din România jefuiesc sistemul social din Germania

Publicat: 04 11. 2026, 18:21

Ministerul Afacerilor Externe a transmis un punct de vedere după ce lidera partidului AfD, Alice Weidel, a acuzat migranții din România că „jefuiesc sistemul social” din Germania. MAE respinge orice instrumentare în scop politic a prezenței românilor în statele UE și subliniază că folosește dialogul diplomatic pentru a reacționa la declarațiile discriminatorii.

MAE a transmis că urmărește toate declarațiile publice relevante referitoare la comunitatea românească din străinătate, inclusiv din Germania.

Loading ...

„MAE are în atenție toate pozițiile publice relevante care vizează comunitatea românească din străinătate, inclusiv din Germania. Aceasta are o contribuție economică și socială majoră, fiind apreciată la nivelul comunităților în care trăiesc compatrioții noștri, de către autoritățile germane și de către angajatori”, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

De asemenea, ministerul respinge orice „instrumentare în scop politic a prezenței cetățenilor români în țările Uniunii Europene”. Reprezentații MAE subliniază și rolul dialogului diplomatic în astfel de situații.

„MAE respinge orice instrumentare în scop politic a prezenței cetățenilor români în țările Uniunii Europene. Folosim dialogul diplomatic permanent cu autoritățile publice, inclusiv pentru a transmite reacția la declarațiile discriminatorii”.

Alice Weidel i-a acuzat pe români că „jefuiesc” sistemul social din Germania

Reacția MAE vine după ce Alice Weidel a distribuit, pe 28 octombrie, pe platforma X un mesaj în care acuza migranții români că profită de sistemul social german. Lidera AfD a făcut referire la alocațiile pentru copii, ajutorul social de bază și asistența medicală, susținând că tot mai mulți români „jefuiesc sistemul social” al Germaniei.

„Alocații pentru copii, ajutor social de bază, asistență medicală: tot mai mulți migranți din România ne jefuiesc sistemul social. Numai în Magdeburg, cheltuielile au crescut de 20 de ori, ajungând la trei milioane de euro pe an”, a scris Weidel pe platforma X.