Mihai Tudose cere demisia Guvernului Cîțu! Vicepreședintele PSD, radiografie a coaliției PNL – USR PLUS – UDMR

Publicat: 08 04. 2021, 18:28
Mihai Tudose / Sursa FOTO: Facebook.com/MihaiTudoseDeputat

Mihai Tudose cere demisia Guvernului Cîțu, nemulțumit de modul în care autoritățile gestionează pandemia Covid-19. Într-o postare pe Facebook, vicepreședintele PSD face o radiografie a coaliției PNL – USR PLUS – UDMR, iar concluzia trasă este: „Demisia!”.

Fost prim-ministru al României, Mihai Tudose, le cere guvernanților să plece numaidecât de la Palatul Victoria. Și, dacă se poate, cât mai departe de România!

Mihai Tudose dă de pământ cu deciziile Executivului

Pe Facebook, Mihai Tudose arată că deciziile luate de miniștrii Guvernului Cîțu nu au nimic de-a face cu nevoile românilor și de aceea ar trebui să-și prezinte demisia. Printre altele, social-democratul arată bâlbele ministrului Vlad Voiculescu, împrumuturile contractate de premierul Florin Cîțu, ca și promisiunile privind revenirea la normalitatea începând cu 1 iunie.

Cîțu. Și ai lui…..

Din ciclul «vești extraordinare pentru români», dar nu și «românii trebuie să știe», aflăm în ultimile 24 de ore că:

  • ministrul (?) Voiculescu habar nu are de un ordin al ministrului și acum susține nonșalant că românii și-au îngropat morții în sac de plastic fiindcă așa au vrut ei…
  • că decizia «argumentată beton» de specialiștii-fantomă ai guvernului prin care în noaptea de Paște era circulația permisă până la ora 02 …se modifică în ora 05. Au negociat cu virusul?
  • și, ca să trecem și la grija pt economie, am împrumutat ieri 3,5 miliarde euro. Doar atât, într-o zi. Am scris «am împrumutat» fiindcă chiar dacă banii i-a luat Cîțu, îi cheltuie Cîțu… de fapt noi vom plăti. Noi. Fără să știm ce fac cu acești bani, așa cum nu am aflat nici unde s-au dus zecile de miliarde împrumutate anul trecut. Tot de ei. Și tot noi toți vom plăti.

Cireașa de pe tort sau bombonica de pe colivă: înființarea comitetului-interministerial-pentru-revenirea-la-normalitate!!!!!

Există o soluție f simplă pentru revenirea la normalitate: dați-vă demisia! Și plecați departe!”, a scris Mihai Tudose, joi, pe pagina de Facebook.