Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, anunță: Dăm acces celor de la PSD la documente din PNRR aflate în lucru

Publicat: 24 05. 2021, 14:09
Actualizat: 25 05. 2021, 16:00
Cristian Ghinea / Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a anunțat faptul că reprezentanții PSD au fost invitați la sediul ministerului pe care îl conduce pentru a citi documentele aflate în lucru referitoare la Planul Național de Redesare și Reziliență (PNRR).

Cristian Ghinea a explicat pe Facebook că „PNRR în acest moment înseamnă, conform regulamentului european, documente de lucru pe capitole aflate în diverse iterații de lucru cu Comisia Europeană”.

Suntem în faza de lucru de dinaintea finalizării. Așa cum am explicat deja în mai multe comunicate de presă, (n.r. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) MIPE dezvoltă componentele împreună cu ministerele de linie, avem discuții cu Comisia Europeană, primim comentarii, lămurim ce e de lămurit, negociem ce e de negociat și revenim cu o nouă iterație”, a transmis ministrul.

România va avea PNRR oficial pe 31 mai

Totodată, acesta a susținut că niciun alt stat membru al Uniunii Europene (UE) nu a publicat documente de lucru.

Componentele extinse și anexele tehnice vor fi finalizate în cursul acestei săptămâni. Cele mai multe state UE care au depus deja planul lor au ales să nu publice variantele extinse ale componentelor nici măcar după depunerea oficială, au publicat doar sinteze”, a mai transmis Cristian Ghinea.

Ministrul Fondurilor Europene a publicat pe Facebook un tabel cu stadiul actual al PNRR „unde am sintetizat etapa de parcurs pentru fiecare capitol”.

„După cum am anunțat, vom depune documentul la 31 mai și acela este momentul în care România are PNRR oficial și de unde va începe etapa formală de evaluare de către Comisie. Am fost prezent în Parlament, am discutat cu PSD și cu mulți alți actori politici și civici în cadrul consultărilor și am lămurit toate problemele de conținut”, a mai susținut ministrul.

Reprezentanții PSD, invitați să citească documentele în lucru

De asemenea, acesta ia invitat pe reprezentanții PSD la sediul ministerului pentru a citi ficare capitol aflat în lucru.

Facem astăzi un gest de transparență fără precedent, dând acces la documente încă în lucru. Am invitat reprezentanții PSD să le citească la sediul ministerului, fiecare capitol în ultima iterație aflată în lucru cu Comisia Europeană”, a fost invitația lui Cristian Ghinea.

Premierul Florin Cîțu a avut joi, 20 mai, o întâlnire la Guvern cu reprezentanții PSD și mai multe sindicate pentru a discuta despre Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În urma discuțiilor, prim-ministrul a anunțat că „am prezentat în detaliu toate capitolele din PNRR”, punctând faptul că întâlnirea a avut loc la inițiativa lui – „Cred că este o lecție pentru toată clasa politică. PSD nu făcea înainte așa ceva”.

De cealaltă parte, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a transmis că „Planul Național de Redresare și Reziliență nu are o coerență și o viziune clară”, dar și faptul că „nu am avut detaliile reformelor și aveam și noi niște propuneri”.