Nazare aruncă săgeți către PSD, după declarațiile despre criza carburanților și scandalul pe buget. Ce le spune ministrul Finanțelor

Publicat: 01 04. 2026, 13:57

În plin scandal legat de scumpirea carburanților, după ce am trecut cu greu de negocierile tensionate pe buget, ministrul Finanțelor le răspunde social-democraților pe același ton. Spune că aude constant că există soluții, dar atrage atenția că acestea nu vin și cu bani în spate.

„Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei”, transmite Nazare.

Nazare se referă la declarațiile PSD legate de criza carburanților, dar și la scandalul pe tema ajutoarelor sociale pentru românii cu venituri mici, care au trecut cu greu în proiectul de buget.

„Am auzit adesea «avem soluţii». Sigur, sunt foarte multe soluţii, însă acestea, dacă vrem să le numim astfel, trebuie să fie legate cu sursa de venit, dacă nu sunt legate de cu sursa de venit, ele rămân pur şi simplu idei”, spune Nazare.

PSD, declarații incendiare pe criza carburanților și pachetul social din buget

Nazare bate apropo la declarațiile PSD pe două fronturi sensibile care au ieșit în evidență: carburanții și ajutoarele sociale.

Pe de o parte, social-democrații au cerut măsuri precum reducerea accizelor la combustibili. Se întâmpla după scumpirile pe care chiar ministrul le-a descris drept „creșteri spectaculoase”.

„În aproape toate ţările Uniunii Europene există o asemenea schemă prin care au fost atenuate sau au fost reduse preţurile la pompă. La noi nu! (…) Am văzut că respinge primul ministru soluţia prin care se reduce TVA-ul, cum că am intra în infringement. Serios?”, spunea Sorin Grindeanu.

Pe de altă parte, conflictul dintre PSD și Nazare a pornit de la pachetul de sprijin pentru românii vulnerabili. Acolo, social-democrații au insistat pentru alocări mai mari, de peste un miliard de lei. Au amenințat inclusiv cu blocarea bugetului dacă amendamentele nu trec.

„PSD merge până la capăt pentru copiii cu dizabilități și pensionari! Vreau să fiu foarte clar! Nu cedăm șantajului! 3,2 milioane de români au dreptul la Pachetul de Solidaritate. Iar noi suntem vocea lor cu toate riscurile! Dacă noua majoritate USR-PNL-AUR-POT, creată ad-hoc în Parlament, vrea să conducă România sacrificând pensionarii și copiii cu dizabilități atunci le urăm drum bun împreună!”, spunea Grindeanu atunci.


RECOMANDAREA AUTORULUI

Grindeanu îi roagă pe colegii din Coaliție „să se abțină de la lecții”/„Să vorbești de aroganță acum de la Palatul Victoria e un pic de râs”

Grindeanu, scos din sărite de amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților