Nicolae Ciucă explică ce a vrut să spună șeful Armatei / „Suntem, totuși, o țară la granița unui conflict. Nu putem să stăm nepăsători”

Publicat: 02 02. 2024, 12:10

Fostul șef al Statului Major General al Armatei Nicolae Ciucă explică ce a vrut să spună actualul șef, generalul Vlad Gheorghiță. A fost un mesaj profesional, spune Ciucă. 

Generalul Gheorghiță a susținut joi că România trebuie să fie pregătită de război și că și-ar dori introducerea unui serviciu militar voluntar, în care să se înroleze tinerii între 18 şi 35 de ani. 

Fostul premier Ciucă spune că există o lege în acest sens și că generalul Ghorghiță a vrut să transmită, de fapt, că este nevoie de o actualizare a legii.

Există o lege pentru pregătirea în astfel de situație, ceea ce cred ca a vrut să transmită este legat de actualizarea legii astfel încât să venim cu măsuri concrete pentru ca evoluția de la anul în care a fost aprobată legea până acum e semnificativă și trebuie să avem măsuri concrete în ceea ce privește apărarea noastră.

În completarea mesajului transmis joi de premierul Ciolacu, președintele Senatului a dat asigurări că România are „garanții de securitate”.

România nu a beneficiat niciodată de garanții de securitate mai puternice și consolidate decât astăzi. Dincolo de aceste garanții este nevoie ca fiecare țara în parte să-și actualizeze și analizeze toate posibilitățile. Este vorba de mesajul profesional. Generalul Vlad a transmis un mesaj care vizează nevoia de reglementări.

În ceea ce privește riscurile, suntem, totuși, la granița unui război, spune Ciucă.

Suntem, totuși, o țară la granița unui conflict. Nu putem să stăm nepăsători. Trebuie să luăm toate măsurile și vă asigur ca noi am luat toate măsurile necesare.

CITEȘTE ȘI:

Românii invitați la OASTE. Generalul Gheorghiţă Vlad propune serviciul militar voluntar în contextul Rusia-Ucraina: „Europa de află în  momentul T0!”

Avertismentul șefului Statului Major al Apărării, privind PERICOLELE care vizează România, demontat de premier: „Nu a fost niciodată mai sigură”