Nicușor Dan a decis poziția României referitor la Consiliul pentru Pace: „Nu putem avea un alt statut decât de observatori”
Nicușor Dan a declarat că în ceea ce privește participarea la Consiliul pentru Pace de pe 19 februarie, România are calitatea de „observator”.
„Pentru că există și estimez că multe luni vor exista nepotriviri între carta acestei organizații și cartele organizațiilor din care facem parte, nu putem avea alt statut decât cel de observator. Am discutat și cu alți lideri, și ei fac același lucru, având aceleași constrângeri, discutăm care poate să fie statutul observatorilor la această reuniune. Este un răspuns pe care organizatorii trebuie să ni-l dea.
În tipul acesta de reuniuni multilaterale există discuții de un minut, de cinci minute, se mai întâmplă, dar pe noi ne preocupă definirea observatorului.” a declarat Nicușor Dan.
Participarea lui Nicuşor Dan la Consiliul pentru Pace din SUA, pusă sub semnul întrebării
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va onora invitaţia lansată de preşdintele SUA, Donald Trump, şi va fi prezent la Consilul pentru Pace, care va avea loc la Washington. Însă, surse politice susţin că, între timp, acesta ar fi revenit aupra deciziei.
Surse politice au declarat, pentru Mediafax, că, deși președintele Nicușor Dan ar fi luat în calcul participarea la reuniunea programată în februarie la Washington, acum balanța înclină spre a nu merge la Consiliul pentru Pace.
Motivul invocat ar fi faptul că la reuniune vor avea un cuvânt de spus doar țările care au anunțat că vor intra în Consiliul pentru Pace, iar celelalte ar urma să nu fie prea băgate în seamă.
România a fost invitată în ianuarie de liderul SUA, Donald Trump, să facă parte din Consiliul pentru Pace, printr-o scrisoare adresată lui Nicușor Dan.
Săptămâna trecută, Nicușor Dan anunța că decizia privind participarea României la evenimentul din 19 februarie va fi luată în urma discuțiilor cu partenerii americani cu privire la formatul întâlnirii față de țări ca România, care nu sunt membre în acest moment ale Consiliului, dar își doresc să adere în condițiile revizuirii Cartei.
FOTO: Mediafax
Recomandarea autorului:
- Liderii europeni au pus la cale un „plan de bătaie” astfel încât UE să nu rămână în urma SUA și a Chinei. Care sunt concluziile summit-ului informal
- Nicușor Dan îl ține în suspans pe Donald Trump. Doru Bușcu: Trebuia să facă un zoom cu cei de la Washington
- Nicușor Dan îl pune pe hold pe Donald Trump. Încă nu s-a decis dacă merge la prima reuniune a Consiliului pentru Pace din SUA