Nicușor Dan dezvăluie că magistrații au rugat să fie preluați din benzinării, ca să vină la Cotroceni, să discute despre Justiție: „Totuși, nu vorbim de rețele de trafic de persoane”

Publicat: 21 12. 2025, 16:20

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că unii dintre magistrații care au trimis sesizări privind problemele din sistemul de justiție s-au temut atât de mult să participe la întâlnirea de la Palatul Cotroceni, încât au cerut să fie preluați din benzinării, să intre separat sau să nu se întâlnească între ei, pentru a evita orice expunere publică.

„În primul rând, că au fost extrem de puțin magistrați care și-au exprimat intenția să vină la discuții față de cele o mie de persoane care au semnat scrisoarea pe care o cunoașteți. Sunt cam 20 de magistrați în nume individual și cam 20 de magistrați în numele unor asociații de magistrați. Și s-au întâmplat fel de fel de lucruri în aceste zile, pe care colegii mei care au fost în contact cu acești magistrații le-au perceput”, a afirmat Nicușor Dan.

Șeful statului a vorbit despre întâlnirea programată cu magistrații. Dan a explicat că, deși documentul a fost susținut de un număr mare de judecători și procurori, foarte puțini și-au exprimat disponibilitatea de a participa deschis la discuții.

Potrivit președintelui, principala explicație este teama de posibile consecințe profesionale. Unii magistrați se tem să fie văzuți sau asociați public cu această întâlnire.

Nicușor Dan a precizat că, pentru a asigura transparența, întâlnirea programată va avea loc în mod public, cu participarea celor care doresc să discute deschis problemele din justiție. Întâlnirile confidențiale cerute de unii dintre semnatari vor fi reprogramate pentru o altă dată. Chiar la conferința de la Cotroceni, președintele a adus cu el dosarele cu sesizările magistraților.

Președintele spune că este dispus să asculte inclusiv sesizări privind abuzuri sau disfuncționalități din trecut, însă acestea trebuie formulate responsabil și asumate, pe cât posibil, în spațiul public.


RECOMANDAREA AUTORULUI

Cum îl încurcă Constituția pe președintele Nicușor Dan, atunci când vorbește de declanșarea unui referendum în Justiție. Șeful statului vrea să desființeze chiar „garantul independenței Justiției”, potrivit legii fundamentale a României

Nicușor Dan anunță că inițiază, în premieră, referendum în magistratură cu întrebarea: „CSM acționează în interes public sau în interesul unui grup din sistemul judiciar? Dacă acționează în alt interes, CSM pleacă acasă”