Peskov pune victoria AfD pe seama scumpirii energiei. Reuters: Naționaliștii germani și oamenii lui Putin negociază reluarea importului de gaz rusesc
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat luni că partidul naționalist de dreapta Alternativa pentru Germania a câștigat alegerile în două landuri pentru că germanii au devenit tot mai nemulțumiți din cauza creșterii costurilor vieții.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin spune că de patru ani, guvernul de la Berlin n-a mai cumpărat gaz rusesc ieftin și germanii sunt forțați să suporte costurile carburanților cumpărați mai scump din SUA.
Rezultatele alegerilor din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară au fost considerate „cele mai catastrofale” pentru partidul conservator creștin-democrat al cancelarului Friedrich Merz.
„Declinul competivității economiei germane a fost cauzat după ce Berlinul a decis să nu mai cumpere gaz rusesc ieftin și în schimb a cumpărat gaz mai scump din alte țări, inclusiv din Statele Unite, la prețuri de câteva ori mai mari decât media pieței”, a spus Peskov.
Două surse au precizat pentru Reuters că delegații economici ai lui Vladimir Putin și liderii partidului AfD deja au început pregătirile să discute anul viitor despre reluarea aprovizionării cu gaz rusesc a celei mai mari economii europene.
AfD și reprezentantul delegației, Kirill Dmitriev, au refuzat să comenteze subiectul.
Germania se confruntă cu creșterea prețurilor și cu șomaj ridicat după șocul cauzat de distrugerea conductelor Nord Stream în septembrie 2022, ca urmare al unui sabotaj ce s-a dovedit a fi comis de ucraineni.
„În mod natural, germanii sau cel puțin o parte dintre ei, caută alternative la instituțiile de ordine actuale pentru a-și îmbunătăți situația. Este un proces natural”, a spus Peskov.
Sursa Foto: Hepta