PNL acuză PSD că a decis „adâncirea și prelungirea crizei politice”, după ce social-democrații au anunțat că nu vor susține Guvernul Mureșan
Partidul Național Liberal acuză conducerea PSD că a decis „adâncirea și prelungirea crizei politice”, după ce social-democrații au anunțat că nu vor susține în Parlament un Guvern condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Decizia PSD a fost luată luni, în cadrul conducerii partidului.
PNL susține că argumentele invocate de social-democrați pentru respingerea viitorului Executiv sunt „manipulatoare și, parțial, mincinoase”.
PNL: PSD trebuia să analizeze programul și echipa guvernamentală
Liberalii afirmă că PSD ar fi trebuit să ia o decizie privind învestirea Guvernului Mureșan numai după analizarea programului de guvernare, a echipei propuse și a soluțiilor pentru problemele cu care se confruntă România.
„Dacă era de bună-credință și preocupat de interesul țării, PSD ar fi trebuit să ia o decizie privind învestirea unui guvern Mureșan doar după analizarea programului de guvernare, a echipei propuse de premierul desemnat și a soluțiilor concrete pentru problemele cu care se confruntă țara noastră”, transmite PNL.
Liberalii avertizează asupra riscurilor prelungirii crizei
PNL mai susține că prelungirea incertitudinii politice are riscuri suplimentare pentru România și acuză PSD că, prin respingerea unui nou guvern, își asumă inclusiv riscul degradării ratingului de țară.
„Prin respingerea unui nou guvern cu argumente populiste, prin prelungirea crizei și prin promisiunea revenirii la politicile iresponsabile din anii trecuți, PSD își asumă riscul degradării ratingului de țară”, afirmă liberalii.
PNL susține că toate partidele parlamentare trebuie să analizeze programul și componența Guvernului propus înainte de a lua o decizie definitivă privind votul de învestitură.