Prima pagină » Știri politice » Ponta vrea să-l lase pe Băsescu fără casă de protocol

Ponta vrea să-l lase pe Băsescu fără casă de protocol

Ponta vrea să-l lase pe Băsescu fără casă de protocol
Ponta vrea să-l lase pe Băsescu fără casă de protocol

Premierul Victor Ponta a anunțat că vrea să modifice legea privind drepturile acordate foștilor președinți, în sensul în care aceștia să nu mai primească locuință de la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

„Eu cred că ar trebui să modificăm legea ca cei care au deja o locuință, să nu mai primească încă una de la RA-APPS”, a declarat prim-ministrul.

Întrebat dacă i-a răspuns solicitării președintelui Traian Băsescu, referitoare la acordarea unei locuințe de serviciu după finalizarea mandatului, Victor Ponta a spus că nu a fost formulat un răspuns, însă că nu este de acord ca cei care au deja o casă a lor să mai aibă dreptul la încă una de la stat.

„Poate că nu mai trebuie să plătim din bani publici pentru cine (va fi președinte – n.r.). Eu sunt prim-ministru de doi ani și jumătate și stau la mine acasă, nu la RA-APPS, din moment ce am locuință. Cred că și domnul Băsescu, dacă ține la binele public, poate să stea la dânsul acasă”, a mai spus Ponta.

Premierul a precizat că șeful statului a trimis o cerere Guvernului prin care solicită o locuință de protocol după terminarea mandatului,  în baza legii prin care foștii șefi de stat au dreptul la o reședință.

„Traian Băsescu a trimis o cerere de casă în urmă cu două săptămâni. Cererea este în lucru. Probabil pentru că nu am răspuns rapid la solicitare, a sărit cu ofițerul acoperit. Nu o acord eu, Victor Ponta, ci Guvernul, în baza legii în care foștii șefi de stat are dreptul la o reședință. O reședință normală. Domnul Iliescu și domnul Constantinescu, din câte știu eu, stau în condiții decente. Nu o garsonieră la etajul 10, dar nici palate. Cu mine nu a discutat cu acest subiect, bănuiesc că a discutat cu cei de la RAPPS. Dacă vine o cerere semnată Traian Băsescu, sigur că aflu, aș fi nostim să spun că nu știu. Nu știu când va decide Guvernul, când se mută domnul Băsescu, poate se mută mai devreme”, a spus Victor Ponta, la RTV.

Potrivit legii 406/2001, privind acordarea unor drepturi celor care au fost șefi de stat, un fost președinte are dreptul la o locuință de protocol, cu destinația reședință, plus un spațiu de cabinet de lucru, consilier și secretar. Mai mult, în baza aceleiași legi, un fost președinte mai are dreptul și la un autotorism, pază și protecție asigurată de SPP, plus o indemnizație de75% din salariul unui președinte.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!