Președinta CCR, mesaj de Ziua Europei: „Supremația Constituției presupune respectarea priorității dreptului Uniunii Europene”
Președinta Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, a transmis, de Ziua Europei, că proiectul european rămâne „o expresie vie” a angajamentelor statelor membre de a acționa împreună pentru binele comun și pentru pace.
În mesajul transmis pe pagina de Facebook a CCR, Simina Tănăsescu amintește că Ziua Europei marchează Declarația Schuman, momentul simbolic care a stat la baza construcției europene actuale.
„În fiecare an, pe 9 mai, Ziua Europei celebrează un moment simbolic și un proiect istoric, anume Declarația Schuman care a pus bazele Uniunii Europene de astăzi. Proiectul european rămâne o expresie vie a angajamentului statelor membre de a acționa împreună pentru binele și pacea comune, într-un cadru bazat pe reguli și valori împărtășite”, a transmis șefa CCR.
Simina Tănăsescu: Rolul Curții Constituționale capătă o relevanță aparte
Președinta Curții Constituționale subliniază că România a ales să facă parte din UE și să contribuie la dezvoltarea și aprofundarea integrării europene, în beneficiul cetățenilor țării. Potrivit acesteia, apartenența la Uniunea Europeană oferă cetățenilor garanții pentru respectarea drepturilor lor fundamentale.
„România a ales să facă parte din Uniunea Europeană și să contribuie la dezvoltarea și aprofundarea integrării europene, asigurând cetățenilor români garanții pentru respectarea drepturilor lor fundamentale, inclusiv în calitatea lor de cetățeni europeni, într-un spațiu comun de libertate, diversitate și securitate”.
Simina Tănăsescu spune că, în acest cadru, rolul CCR are o importanță specială, deoarece garantarea supremației Constituției presupune respectarea priorității de aplicare a dreptului Uniunii Europene.
„În cadrul acestui angajament deplin asumat, rolul Curții Constituționale capătă o relevanță aparte, garantarea supremației Constituției presupune nemijlocit respectarea priorității de aplicare a dreptului Uniunii Europene”.
Șefa CCR face apel la o Europă unită, rezilientă și capabilă să inspire
În finalul mesajului, șefa CCR transmite că această zi trebuie privită și ca un prilej de reflecție și de acțiune. Simina Tănăsescu face apel la continuarea construcției europene „cu responsabilitate și convingere”, într-o lume aflată în continuă schimbare.
„Ziua Europei devine, astfel, prilej de reflecție și apel la acțiune: să continuăm să construim împreună, cu responsabilitate și convingere, o Europă unită, rezilientă și capabilă să inspire, într-o lume aflată în continuă schimbare”, a mai transmis Simina Tănăsescu.
RECOMANDAREA AUTORULUI: