Programul „RABLA” va fi lansat în consultare publică la sfârșitul săptămânii. Vouchere mai mici și fonduri de 200 de milioane de lei
Ministerul Mediului anunţă relansarea programului Rabla în luna septembrie, cu o alocare de 200 de milioane de lei. Ghidul actualizat va fi pus în dezbatere publică până la finalul acestei săptămâni, iar una dintre principalele modificări este reducerea valorii voucherelor.
„În şedinţa de Guvern de astăzi (marţi – n.r.), la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), a fost adopată Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul urmăreşte reducerea presiunii asupra bugetului şi direcţionarea fondurilor Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) către programe de mediu care pot fi finalizate la termen şi care aduc un impact direct, rapid şi măsurabil în reducerea emisiilor şi protecţia mediului”, transmite ministerul.
Oficialii subliniază că Rabla rămâne un program de mediu, dar are și un rol strategic pentru industria auto din România, sprijinind în același timp tranziția către o mobilitate mai curată.
Potrivit datelor ministerului, România și-a îndeplinit deja ţinta din PNRR privind casarea a 250.000 de autoturisme poluante. În cei 20 de ani de implementare, programul a dus la scoaterea din circulaţie a peste un milion de maşini vechi.
Ministrul Mediului: „Am ales să finanţăm doar acele programe care aduc beneficii clare”
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, explică că motivele deciziei de a reduce valoarea voucherelor și de a prioritiza programele cu efect imediat.
„Într-un an cu constrângeri bugetare, am ales să finanţăm doar acele programe care aduc beneficii clare: mai puţină poluare în oraşe, mai puţine conflicte cu fauna sălbatică şi mai multă siguranţă pentru oameni. Această ordonanţă nu închide definitiv programele AFM. Guvernul îşi păstrează opţiunea de a aproba, prin memorandum, şi alte proiecte până la finalul anului. Ne asigurăm astfel că fiecare leu din Fondul pentru Mediu este folosit eficient pentru proiecte realizabile într-un timp scurt, cu efecte directe şi vizibile pentru oameni şi pentru mediu”, susține Diana Buzoianu.
Ministerul Mediului mai precizează că va publica lista actualizată a programelor AFM şi calendarul relansării acestora, în funcție de deciziile guvernamentale și de disponibilitatea fondurilor europene și naționale.
Foto: Shutterstock
AUTORUL RECOMANDĂ: