Războiul liberalilor la Iași. Alexandru Muraru a izbucnit după ce primarul Mihai Chirica a decis să oprească iluminatul public pe timpul nopți: „S-a reinstaurat ceaușismul”
Decizia primarului liberal Mihai Chirica de a opri iluminatul public pe timpul nopții a provocat un nou conflict în interiorul PNL. Liderul PNL Iași, Alexandru Muraru, susține, într-o postare pe rețelele sociale, că măsura luată de primarul municipiului reprezintă un „experiment administrativ” care nu rezolvă problema consumului de energie și îi transformă pe ieșeni în victime.
Reamintim că Primăria Iași a decis să oprească iluminatul stradal pe timpul nopții, începând cu ora 00:00, ca măsură de economisire și raționalizare a energiei electrice. Liderul PNL Iași, Alexandru Muraru, consideră decizia aberantă și arbitrară și susține că „ieșenii au devenit din nou victimele experimentelor administrative”. Acesta mai spune că primarul Chirica și-a asumat decizia fără o consultare publică, fără o dezbatere și fără un anunț făcut din timp.
„Ieșenii au devenit din nou victimele experimentelor administrative. Oamenii sunt pur și simplu buzunăriți pentru deciziile catastrofale, datoriile și experimentele haotice ale lui Chirica. Fără o consultare publică, fără o dezbatere, fără un anunț făcut din timp, Chirica a decis să lase orașul în beznă pe timpul nopții. Totul sub scuza unei economii ridicole, într-un context în care lipsa de producție din sistemul energetic național este de ordinul miilor de MWh”, a scris Alexandru Muraru pe Facebook.
„La Iași asistăm la o decizie desprinsă din anii comunismului”
În continuarea mesajului, Muraru susține că Ilie Bolojan a anunțat în mod clar că România are probleme la nivelul consumului energetic între orele 18 și 23, nu după miezul nopții. În acest sens, liberalul a subliniat că niciun alt municipiu mare din țară nu a considerat că soluția este să-și lase locuitorii în întuneric.
”Premierul României a spus clar acum câteva minute că problema noastră este între orele 18.00-23.00, nu după miezul nopții. Doar în acest interval de seară România are nevoie de surse și capacități suplimentare de acoperire, nu după miezul nopții când consumul oricum scade vertiginos la nivel național. Niciun alt mare municipiu mare din România nu a considerat că soluția este să-și lase cetățenii în întuneric”.
Alexandru Muraru spune că primarul Iașului „a stins lumina și a pretins că a rezolvat problema”. Acesta afirmă că măsura amintește de perioada comunistă și susține că administrația locală transferă costurile propriilor decizii asupra locuitorilor. În opinia sa, economia obținută este simbolică, în timp ce efectele asupra orașului sunt semnificative.
„În schimb, la Iași asistăm la o decizie desprinsă din anii comunismului. Chirica a stins lumina și a pretins că a rezolvat problema. Dintre toate administrațiile din țară, doar la Iași s-a reinstaurat ceaușismul.
Este cu atât mai revoltător cu cât vorbim despre aceeași administrație care a îndatorat orașul cu aproximativ 50 de milioane de euro pentru achiziția de cărbune la supra-preț, situație care face obiectul unui dosar penal aflat în atenția procurorilor. După ce milioane de euro au fost cheltuite discutabil, ieșenilor li se spune acum că trebuie să accepte întunericul pentru o economie simbolică”.
Muraru: Siguranța ieșenilor este pusă în pericol
Liderul PNL Iași susține că decizia Primăriei afectează persoanele care lucrează în schimburi de noapte și ridică probleme de siguranță publică. Alexandru Muraru afirmă că măsura pune în pericol pietonii, șoferii și angajații care ajung acasă după miezul nopții și amintește de incendiul produs la un local din zona Nicolina în aceeași perioadă.
„Sunt sute sau poate mii de oameni în Iași care lucrează în ture de noapte sau care încheie serviciul în miezul nopții. Cum își permite Chirica să spună despre ei că stau tolăniți la o bere? (…) În timp ce Chirica a stins lumina în oraș, un local a fost spart și incendiat în zona pieței Nicolina. Plătește el pentru aceste pagube? (…) Dar cu vizibilitatea pe trecerile de pietoni și cu siguranța traficului, ce face Chirica? Dar femeilor care ies de la lucru noaptea și care se tem să meargă acasă, ce le spune Chirica? Ce vină au ieșenii pentru aceste măsuri de comunism târziu?”
Liderul PNL Iași cere publicarea documentelor care au stat la baza deciziei
Totodată, liderul PNL Iași afirmă că hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență din 31 iulie 2026 nu obligă autoritățile locale să oprească iluminatul public. În acest context, Muraru îi solicită primarului Mihai Chirica să publice documentele care au stat la baza măsurii și susține că ieșenii au dreptul să cunoască argumentele administrative și tehnice care au justificat decizia.
„În plus, hotărârea CNSU din 31 iulie 2026 nu obligă în niciun fel ca municipiile să închidă iluminatul public. Nici măcar ca recomandare! Îi solicit public lui Chirica să facă publice toate actele care au stat la baza acestei decizii: dispoziții, avizele, notele de fundamentare și orice alt document administrativ care justifică legal și tehnic această măsură. Ieșenii au dreptul la transparență. Au dreptul la siguranță. Și au dreptul la o administrație care găsește soluții moderne, nu improvizații care îi întorc în timp.”