Scandalul Tănăsescu–Bolojan ajunge luni la Senat. Mai mulți parlamentari cer clarificarea situației în Biroul Permanent

Publicat: 16 08. 2026, 15:06
Actualizat: 16 08. 2026, 15:18

Biroul Permanent al Senatului se va reuni luni pentru „clarificarea situației” privind întâlnirea dintre președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și premierul demis Ilie Bolojan, potrivit unui anunț transmis duminică senatorilor.

Anunțul vine la puțin timp după ce senatorul Ninel Peia (PACE) a solicitat convocarea de urgență a Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului, ca urmare a informațiilor privind întrevederea neoficială dintre Bolojan și președinta CCR. Parlamentarul susține că un astfel de dialog ferit de ochii publicului ridică semne grave de întrebare asupra independenței instituțiilor din statul de drept.

 Loading ...

Solicitarea a fost depusă duminică, 16 august, la Biroul Permanent al Senatului României. Demersul, sprijinit de peste o treime dintre membrii Senatului, vizează clarificarea împrejurărilor în care a avut loc discuția din 14 august 2026 dintre premierul demis și președinta CCR precum și evaluarea eventualelor consecințe instituționale.

Întrevederea Bolojan -Tănăsescu, discutată luni în Senat

Peia a anunțat că Biroul Permanent a aprobat convocarea unei ședințe extraordinare pentru ziua de luni, la ora 14:00. Liderul grupului PACE contestă cadrul în care au avut loc discuțiile și cere înființarea unei comisii speciale de anchetă pentru clarificarea situației:

„Am cerut azi o ședință a Biroului Permanent al Senatului pentru ziua de luni, ora 14. Au aprobat ora 14, ca să discutăm aspectele întâlnirii dintre doamna Tănăsescu, președinta CCR, și domnul Bolojan.

Eu consider că este necesară orice intervenție a Senatului. De ce întâlnirea nu s-a desfășurat la sediul Guvernului și nici într-un spațiu destinat activității Curții Constituționale, ci, potrivit informațiilor, chiar în biroul oficial al președintelui Senatului? Senatul are obligația instituțională de a clarifica în ce împrejurări un spațiu aflat în propria sa administrare a fost utilizat pentru o întrevedere neanunțată între conducătorul puterii executive și conducătorul puterii constituționale”, a declarat Peia.

Potrivit Regulamentului Senatului, Biroul Permanent poate invita la lucrările sale lideri ai grupurilor parlamentare, președinți de comisii sau alte persoane atunci când consideră necesar și poate transmite comisiilor permanente diferite probleme spre analiză.

Luni sunt programate discuții atât la CCR, cât și la Senat. Curtea Constituțională are programată pentru 17 august ședința în care figurează pe ordinea de zi, între altele, dosarele referitoare la modificările legislative din domeniul integrității. Una dintre obiecții a fost formulată de 27 de senatori aparținând grupurilor parlamentare care au contestat actul normativ.

La numai câteva ore după ședința Curții, de la ora 14.00, membrii Biroului Permanent al Senatului se vor reuni pentru a analiza împrejurările întâlnirii dintre șefa CCR și premierul demis.