Sebastian Lăzăroiu: Cel mai mare rău pe care l-ar putea face Iohannis PSD e să îi pună să facă majoritate!

Publicat: 08 12. 2020, 11:42
Sebastian Lăzăroiu: Cel mai mare rău pe care l-ar putea face Iohannis PSD e să îi pună să facă majoritate! / Foto: Facebook / Sebastian Lăzăroiu

Sociologul Sebastian Lăzăroiu consideră că PSD nu are cum să obțină în momentul de față o majoritate în Parlament, pentru a vota un premier al social-democraților.

Fostul consilier prezidențial spune că, din acest motiv, cel mai mare rău pe care președintele Klaus Iohannis l-ar putea face PSD ar fi să accepte nominalizarea lor de premier și să aștepte votul din Parlament.

”O să asistați zilele astea la un simulacru de protest al liderilor PSD. Noi am câștigat, să ne dea nouă premierul! Nu trebuie să o luați in serios. Cel mai mare rău pe care l-ar putea face Iohannis PSD acum e să îi pună să facă majoritate. Cascadorii Râsului ar fi o dramă pe lângă spectacolul cu Ciolacu cerșind susținere pe la partide si primind un șut în dos (până și cei de la AUR au declarat că nu vor cu PSD). Probabil că nici n-ar mai ajunge în parlament, ar depune mandatul cu coada între picioare. Doar că s-ar pierde timp prețios numai ca să râdem noi.

PSD știa că va ajunge în opozitie înainte de alegeri. Ciolacu e super mulțumit că are patru ani să-și șlefuiască partidul. Dacă era la guvernare, cu apucăturile lor, plecau după an cu oamenii în stradă. E muncă multă acolo.

Însă e normal ca PSD, fiind pe primul loc, să încerce să-și tragă capital politic de ochii alegătorilor. O să-i auziți zilnic în următorii patru ani că ei au câștigat și li s-a refuzat (de asta era bine, într-un fel, să-i lase Iohannis să se facă de râs cu strângerea majorității).” – a scris Sebastian Lăzăroiu pe Facebook.

PNL, ședință la ora 10.00, pentru a discuta despre formarea unei majorități și a viitorului Guvern! Liberalii se întâlnesc marți și cu Iohannis

Conducerea PNL se reunește marți dimineață în ședință pentru a discuta strategia de negociere pentru formarea majorității parlamentare și a noului Guvern. Ulterior, liberalii se vor întâlni cu președintele Klaus Iohannis.

Ședința conducerii PNL va începe la ora 10.00 și are loc după ce Ludovic Orban a demisionat din funcția de premier, scrie Adevărul.ro.