Un senator român a făcut muncă în folosul comunității după o condamnare penală. Cum a fost surprins oficialul român de către presa locală

Publicat: 10 03. 2026, 15:23
Actualizat: 10 03. 2026, 15:28

Senatorul Paul Pintea, de la Partidul Oamenilor Tineri, a fost condamnat la 1 an şi 5 luni de închisoare cu suspendare, pentru conducerea mașinii fără permis. Acesta e obligat să presteze și 60 de zile de muncă în folosul comunității, transmite Salajul Liber.

Paul Pintea a trecut de la munca din Parlament, la cea de pe stadion, ca pedeapsă, după ce s-a urcat la volan fără permis. Cetățenii l-au văzut pe senatorul POT în timp ce muncea pe Stadionul Municipal Zalău, ca parte a sancțiunii pentru abaterea rutieră. Pe lângă pedeapsa cu suspendare de un an și cinci luni, Pintea trebuie să presteze și 60 de zile de muncă în folosul comunității.

În luna noiembrie 2025, senatorul Paul Ciprian Pintea a fost prins din nou conducând fără permis. Iniţial, senatorul nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor, însă aceştia au pornit în urmărirea acestuia, iar maşina a fost oprită la scurt timp. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că parlamentarul avea dreptul de a conduce suspendat. Testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ.


FOTO: Facebook

Recomandarea autorului: