Traian Băsescu îi cere lui Florin Cîțu să remanieze încă un ministru! „Așa ceva este intolerabil!”

Publicat: 19 04. 2021, 11:13
Traian Băsescu îi cere lui Florin Cîțu să remanieze încă un ministru! „Așa ceva este intolerabil!”

Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că atacul lansat de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, la adresa premierului Florin Cîțu, este intolerabil, motiv pentru care trebuie demis!

Cătălin Drulă, vicepreședintele USR PLUS, l-a criticat acid pe Florin Cîțu, după revocarea lui Vlad Voiculescu, denumindu-l „zombie politic”.

Băsescu este de părere că Drulă nu a citit Constituția când a făcut declarațiile la adresa premierului.

Fostul șef al statului spune că atunci când atât premierul, cât și președintele țării sunt de acord cu remanierea unui ministru „este greu să vii cu astfel de discursuri”, umilitoare pentru Florin Cîțu.

„Domnul ministru al Transporturilor are o singură problemă: nu a citit Constituţia. Orice se discută instituţional în orice situaţie, iar această situaţie are rezolvare în Constituţie.

Florin Cîţu a acţionat instituţional. Preşedintele a dat curs propunerii de remaniere, considerând că e îndreptăţită.

Când ai premierul şi preşedinte care amândoi sunt de acord cu remanierea unui ministru, este greu să vii pe urmă cu discursuri de genul acestui domn de la Transporturi care pur şi simplu îl umileşte pe premier.

Aşa ceva este intolerabil”, a explicat Băsescu, la B1 TV.

Băsescul îl sfătuiește pe Cîțu „să pună repede mâna pe Constituție” și să aplice pentru ministrul Transporturilor aceeași metodă ca în cazul lui Voiculescu: revocarea!

„Cîţu ar face bine să pună repede mâna pe Constituţie şi să aplice art. 85, alin. (2). Puterea decizională supremă în Guvern este a premierului. Ce a făcut domnul Drulă este un atac mizerabil la adresa premierului. A jurat să respecte Constituţia, dar nu respectă art. 85 alin. (2). Deci cred că Drulă trebuie să-l urmeze pe Voiculescu”, a afirmat Băsescu.

Drulă: Cîțu e un zombie politic. Nu ieșim din Coaliție, dar guvernarea nu stă într-un singur om

Cătălin Drulă, care deține și portofoliul la Transporturi, îl critică nemilos pe Florin Cîțu după ce l-a demis pe Vlad Voiculescu din Funcția de ministru al Sănătății.