Vladimir Putin dezvăluie ce cadou „SPECIAL” a primit de ziua lui
Pe 7 octombrie, de ziua sa, președintele rus Vladimir Putin a primit două icoane care au salvat soldații ruși de gloanțe. Liderul de la Kremlin am povestit despre darurile primite, într-o conferință de presă la Dușanbe, după vizita sa în Tadjikistan.
Unul dintre cele mai importante cadouri provine din Catedrala Petru și Pavel și a fost dăruit de comandanții unor grupuri de trupe rusești.
„Există diverse povești și cărți despre război acolo. Dar poate două dintre ele sunt deosebit de valoroase. Unul dintre comandanți mi-a dat două icoane pe care le purtau soldații noștri. Aceste icoane i-au salvat; au lovituri de gloanțe pe ele. Și mi-au dat aceste icoane cadou. Le sunt foarte recunoscător”, a povestit Putin, citat de TASS.
Liderul rus a subliniat că aceste icoane, care se aflaseră pe linia frontului și purtau urme de gloanțe, reprezentau un dar deosebit de prețios și simbolic pentru el.
Pe 7 octombrie, Putin a împlinit 73 de ani. În acea seară, președintele și – a sărbătorit ziua de naștere la Sankt Petersburg. În orașul său natal, a vizitat Catedrala Petru și Pavel din Cetatea Petru și Pavel – locul de veci al împăraților ruși, începând cu primul, Petru cel Mare.
RECOMANDAREA AUTORULUI: