Vladimir Putin, discurs înălțător în fața veteranilor din noua Dumă de Stat: „Rusia nu poate fi învinsă”

Publicat: 30 09. 2026, 16:54
Actualizat: 30 09. 2026, 16:54

Președintele Federației Ruse a vorbit în cadrul primei ședințe a Dumei de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse din a noua convocare. „Poporul rusesc nu poate fi intimidat sau subjugat de nimeni”, au fost principalele declarații ale lui Putin la prima ședință a parlamentului din a IX-a convocare. 

Vladimir Putin i-a felicitat pe deputații partidului Rusia Unită pentru victoria în alegerile parlamentare din 18-20 septembrie. Liderul rus a făcut referire și la anexarea cu succes a regiunilor ucrainene după declanșarea Operațiunii Militare Speciale pentru dezarmarea și denazificarea Ucrainei.

„Alegătorii din Rusia v-au încredințat tocmai vouă sarcina de a lucra și de a le reprezenta interesele în Duma de Stat din a noua convocare.”

Prima ședință are loc într-o zi specială, de Ziua Reunificării.

„Exact acum patru ani, Republicile Populare Donețk și Luhansk, precum și regiunile Zaporojie și Herson au devenit  cu drepturi depline parte a Federației Ruse, revenind în componența marii Rusii.Sunt bucuros să vă felicit pe voi și pe toți cetățenii țării noastre cu ocazia Zilei Reunificării. Astăzi luptăm împreună și tot împreună reconstruim și renaștem Donbasul și Novorossia.”

Putin i-a lăudat și pe veteranii de război pentru acțiunile din Ucraina.

„Un sprijin larg din partea alegătorilor au primit participanții și veteranii operațiunii militare speciale – oameni care și-au dovedit devotamentul necondiționat față de Patrie pe câmpul de luptă. Îi văd în această sală. Sunt convins că, păstrând tradițiile frăției de pe front, ei vor consolida și vor întări corpul deputaților. ”

Pe plan economic, Putin a vorbit despre prioritățile bugetare și economice. Liderul rus a pus accent pe criza demografică.

„Una dintre legile cheie ale primei voastre sesiuni, cea de toamnă, este bugetul federal pentru următorii trei ani. Pachetul bugetar a fost pregătit de Guvern. Acestea sunt documente extrem de importante, în care resursele trebuie calculate riguros și echilibrate, pornind de la prioritățile actuale și obiectivele strategice ale posibilităților noastre.Păstrând stabilitatea macroeconomică, trebuie să finanțăm toate proiectele naționale și programele federale. Angajamentele sociale ale statului față de cetățenii noștri trebuie să fie și vor fi, fără îndoială, îndeplinite în totalitate.Trebuie alocate fonduri suficiente pentru rezolvarea unor sarcini demografice extrem de importante, pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și a bunăstării familiilor rusești – în primul rând a celor care cresc copii. ”

Putin a făcut referire și la Forumul Economic Oriental, unde a propus lansarea unui regim preferențial unic pentru Extremul Orient și Arctica, o schemă de sprijinire a afacerilor fără precedent prin amploare și acoperire.

„Vă rog să excludeți orice formă de populism care ne-ar putea distruge din interior. Greșelile, mai ales acum, sunt absolut inadmisibile.Rusia nu poate – așa cum fac alții, fără să arătăm cu degetul – să alerge prin întreaga lume și să cerșească umilitor ajutoare cu mâna întinsă. În primul rând, pentru că, așa cum am spus, acest lucru este umilitor. În al doilea rând, pentru că nimeni nu ne va oferi nimic, știm bine acest lucru. Iar în al treilea rând, și cel mai important, nu avem nevoie de așa ceva. Sistemul financiar și economia Rusiei se simt sigure. ”, a adăugat liderul rus.

Putin a mai declarat că în epoca dezvoltării rapide a tehnologiilor, Rusia trebuie să fie în avangarda acestor schimbări.

„Avem toate oportunitățile, bazele și resursele interne necesare pentru aceasta. Iar legislația noastră trebuie să răspundă cerințelor vremii, să fie orientată spre viitor, să fie în slujba oamenilor și a familiilor din Rusia, să încurajeze și să susțină talentele, inițiativa și energia creatoare a poporului nostru. Este vorba despre deblocarea potențialului colosal al întregii țări: Extremul Orient, Siberia, Nordul Rusiei, regiunile centrale, Crimeea, Donbasul, Caucazul și Uralul – toate regiunile, fără excepție.”, a spus liderul de la Kremlin.


Sursa Video: Kremlin.ru