Ambasadorul Riyadh-ului la Washington, despre… ciocnirea civilizațiilor în conflictul saudito-iranian

Citind editorialul prințului Khalid bin Salman, ambasadorul saudit la Washington, mi-am amintit episodul petrecut în martie la Casa Albă. Atunci, fratele său, prințul moștenitor Muhammad bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, la instantaneul strângerii de mână, în fața blițurilor și camerelor de filmat, zâmbind stânjenit unui Donald J. Trump care bolborosea cifre: „Trei miliarde, cinci sute treizeci și trei de milioane, cinci sute douăzeci și cinci de milioane… astea-s nimic pentru voi”. În anul anterior, cu prilejul vizitei în Orientul Mijlociu, președintele Statelor Unite semnase cu saudiții un contract de armament de peste o sută de miliarde, care – afirma entuziast – urma să aducă americanilor „jobs, jobs, jobs” (estima vreo patruzeci de mii).

În stufosul său editorial – publicat în presa arabă de ieri, redactat pentru a augmenta declarațiile belicoase ale lui Trump la adresa Iranului, Khalid bin Salman (30 de ani) – una dintre acuzațiile la adresa regimului de la Teheran e și aceea că, în loc să-și hrănească populația, a crescut bugetul de apărare, între 2014 și 2017, cu 71 la sută, de la 9 miliarde la aproape 16 miliarde, anul trecut înregistrând un record de 19 miliarde de dolari (cu vreo două miliarde mai puțin decât Israelul, care însă e „o țară mică, într-o vecinătate ostilă”). Ipocrizia e maximă, în contextul în care (lucru răs-știut) bugetul saudit al apărării a devenit, în ordinea mărimii, al treilea în lume, după al Statelor Unite și Chinei. Mai concret, anul acesta Riyadh-ul va cheltui în scopuri militare în jur de 69 miliarde de dolari, ceea ce o situează deasupra Rusiei (66 de miliarde).

OPINIE Obiectivul comun al SUA și Rusia în viziunea lui CTP. Ambele vor dispariția Uniunii Europene

22:21

ALEGERI 2025 AUR acuză Biroul Electoral Județean Buzău că acoperă „campania ilegală din «Ziua Tăcerii»” după ce a respins toate sesizările formațiunii

22:02

Altminteri, argumentația agustului ambasador se bazează pe un amestec bine dozat de adevăruri și minciuni – propaganda care circulă și pe culoarele puterii de la Ierusalim, și în birourile Administrației de la Washington.

Khalid bin Salman încearcă, în plus – cu toată energia și ca un huntingtonian sui generis – să convingă de faptul că adevăratul conflict din inima Orientului Mijlociu (Iranul, pe de o parte, Arabia Saudită și aliații săi, de cealaltă parte) nu e un conflict religios șiit-sunnit, cum ar dori regimul ayatollahilor să acrediteze, ci „o ciocnire a două viziuni foarte diferite asupra viitorului”. Cu alte cuvinte, o ciocnire între două tipuri de civilizații – idee absolut deconcertantă.

Vechiul și adânc înrădăcinatul conflict sunnito-șiit nu și-a estompat din relevanță, nici în condițiile unei lumi cu resurse limitate, în care miza s-a focalizat pe materiile prime. Arabia Saudită și Iranul rămân două teocrații ale aceluiași tip de civilizație – islamică – în pofida modelelor culturale individualizate și a faptului că unii sunt arabi și ceilalți perși. Unde Shari”a e coloana vertebrală a Constituției, simulacrele de democrație nu păcălesc pe nimeni.

„Viziunea 2030”, grandiosul proiect al prințului moștenitor Muhammad bin Salman, care își propune să modernizeze țara, reducându-i dependența de petrol, nu va revoluționa și Coranul.