Anormalul bine făcut

„Despre actuala criză guvernamentală, despre remaniere, despre calea de ieșire din criză, voi face o declarație publică mâine” a promis ieri la prânz Președintele și n-am așteptat decât treizeci de ore ca să ne spună ce bănuiam.

(Ieri, la prânz. Klaus Iohannis cuvântase la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, în fața șefilor de misiuni și a consulilor generali. N-al fi crezut că, din filonul secătuit de viziune și idei al diplomației noastre, pot țășni atâtea aplauze).

Medicul pediatru Mihai Craiu, despre copiii care stau în casă: „Am văzut o mulțime de manifestări…”

Ce bănuiam: că va invoca articolul 85, aliniatul 3, al Constituției, ca să arunce Vasilica în curtea Parlamentului.

Ce n-am înțeles: dacă, așa cum ne-a asigurat, „România rămâne o țară stabilă, o democrație consolidată, cu multe instituții încă puternice și eficiente, cu o economie privată funcțională și dinamică, cu o societate civilă implicată și activă” de ce mai e nevoie de „o resetare a Statului în ansamblu” și de ce mai trebuie „împreună să construim o Românie normală”?

Ce n-o să înțeleg niciodată: conceptul de normalitate în retorica sacadată a președintelui Iohannis.

Am înțeles, totuși, ceva? Concluzia Președintelui la criza guvernamentală: „contez pe votul vostru”.