Benedict al XVI-lea, ultimul tweet

Ieri, după rugăciunea rostită, ca de obicei, de la fereastra apartamentului său, împreună cu credincioșii din Piața Sfântului Petru, papa Benedict al XVI-lea a postat pe twitter următorul mesaj (în latină și engleză):  „Trebuie să avem încredere în puterea îndurării lui Dumnezeu. Noi suntem cu toții păcătoși, dar harul Său ne transformă și ne reînnoiește”. Nimeni nu și-ar fi închipuit că e ultimul înainte de a-și anunța retragerea. Poate ultimul până pe 28 februarie ora 20, când va părăsi Scaunul Sfântului Petru. Ultimul, înainte de a se retrage în rugăciune, cum și-a dorit.

Un Papă este ales pe viață și – în afara lui Dumnezeu, care îl poate depune din Scaun, chemându-l la El – nici un muritor nu îi poate întrerupe Pontificatul. Nimeni, în afara lui însuși, dacă are solide motive psiho-somatice. Iată că Benedict al XVI-lea consideră că, la 85 de ani, nu-și mai permite să continue slujirea.

SCANDAL 101 publicații din Franța au dat în judecată Facebook și cer despăgubiri de 1,4 miliarde de euro. În România, Gândul a denunțat abuzurile giganților tech

22:13

DEZVĂLUIRI Copilotul care a încercat să deturneze avionul Flydubai pentru a-l prăbuși pe aeroportul din Tel Aviv spune că s-a inspirat după atacurile de la 9/11

21:56

Invocând sănătatea șubredă – (semne de oboseală au existat, în ultima vreme, dar nici o informație despre vreo boală severă), cei un milliard două sute de milioane de credincioși catolici se pot gândi la Ioan Paul al II-lea, care, icoană a suferinței fizice, nu și-a abandonat sacerdoțiul.

Retragerea unui Papă e un eveniment istoric, și doar 5 dintre cei 265 de Suverani Pontifi au făcut-o: Clement I (exilat de împăratul Nerva și înlocuit, în anul 97), Pontianus (obligat să se retragă de împăratul Maximin Tracul și trimis la muncă silnică, în anul 235), Grigore al VI-lea (care, în 1046, în Conciliu, și-a recunoscut păcatul de a-și fi cumpărat Pontificatul), Celestin al V-lea (un papă foarte evlavios, care s-a retras fiindcă nu a putut împăca înalta sa spiritualitate cu compromisurile pe care i le cerea puterea papală; un om pe care Dante l-a așezat pe nedrept în Infern) și Grigorie al XII-lea (care s-a retras în 1415, pentru a salva unitatea Bisericii).

Semne despre dorința lui Benedict al XVI-lea de a renunța la ministeriul Sfântului Petru s-au arătat, începând din 2009. Atunci, Sanctitatea Sa, reculegându-se la mormântul papei  Celestin al V-lea, a făcut un demers straniu: și-a scos pallium-ul (colanul alb, cu 6 cruci, pe care înalții ierarhi catolici îl poartă în jurul gâtului) și l-a așezat pe mormânt. Nu și-a explicat niciodată gestul. Anunțul de astăzi l-ar putea lămuri. Un alt moment care a stârnit zvonuri despre o eventuală retragere a fost în 2010, când a apărut cartea-interviu (realizată de un jurnalist german), în care Benedict al XVI-lea declara: „Dacă un Papă se simte fizic, psihic și spiritual incapabil de a administra îndatoririle misiunii sale, el are dreptul, iar în anumite circumstanțe chiar datoria, de a se retrage”.  În fine, nu o dată în ultimele luni, apropiații l-au auzit spunând: „Mă îndrept spre ultimul pas al vieții mele…”

„Marea Renunțare” este o decizie pe cât de rarissimă, pe atât de complicată. În spatele ei, există și subtile jocuri de putere. Rostită astăzi, în limba latină , în fața Consistoriului, trebuie respectată, iar aberațiile ventilate de anumite media, cum că ar fi fost șantajat (nu există așa ceva!) sau că retragerea e menită să-și poată numi succesorul (odată plecat din Scaun, nu va mai face parte din Conclav!), sunt simple aberații.

Hotărârea lui vine într-una dintre cele mai grele perioade prin care trece Biserica Romano-Catolică, în care – așa cum remarca Monseniorul Gianfranco Ravasi, un strălucit cardinal al Curiei romane – „marea provocare nu este ateismul, ci indiferența”.