Călăul din Piața Chop Chop

Piața Chop Cop se află în vecinătatea Comitetului pentru Promovarea Virtuții și Prevenirea Viciului, cunoscuta și temuta mutawa”ah („voluntarii”) – poliția moravurilor.

După ce condamnatul la moarte rostește Shahada („Mărturisesc că nu există alt dumnezeu în afară de Allah și Muhammed e trimisul Său”), călăul îi citește sentința, apoi – la un semnal – îi retează capul cu sabia. E o sabie scumpă și eficientă, de vreo 20.000 de riyali, la care călăul ține ca la ochii din cap. O spală meticulous de sânge și o lustruiește cu sârguință, de mai multe ori, chiar dacă recordul său a fost de șapte execuții într-o singură zi. În Arabia Saudită nu se taie doar capete, se scot ochi, se taie și câte o mână – pentru furt, mâna dreaptă și piciorul stâng – pentru jaf la drumul mare. Călăul nu mânuiește doar sabia sau un cuțit foarte ascuțit, ci și o armă de foc, la nevoie (femeile au privilegiul să aleagă între sabie și glonț).

Fie că se numește Muhammad Saad al-Beshi (care anul trecut, când Arabia Saudită se confrunta cu o criză de călăi, a dat un interviu unui ziar din Jeddah, fie că se numește Musaed (fiul său, Musaed, care îi calcă mândru pe urme), călăul n-are mustrări de conștiință. El e investit de autorități să facă voia lui Allah.

Când ne întrebăm de unde se inspiră liderii grupării jihadiste numite Statul Islamic, trebuie să privim spre teocrația crudă din regatul saudit, vechiul partener de nădejde al Statelor Unite în Orientul Mijlociu.

Saudiților li s-a impus o formă extremă de islam – wahhabismul (după numele întemeietorului său din secolul al XVIII-lea, Muhammad ibn Abd al-Wahhab, „un fel de Savonarola beduin”), o citire îngustă și rigoristă a Coranului, pe care Casa Saud a instrumentalizat-o pentru a-și menține puterea. Adepții wahhabismului nu-și spun wahhabiți, ci preferă denumirea de muwahideen (monoteiști), acuzând creștinismul, de pildă, de politeism, iar pe musulmanii șiiți de apostazie. Al-Wahhab a dezvoltat o doctrină ultraconservatoare, antimodernistă și antioccidentală. La jumătatea secolului al XIX-lea, în Egipt, s-a născut o altă sectă islamică, salafismul, la fel de rigoristă (cuvântul vine din expresia ” as-salaf as-saliheen”, „precursorii pioși” – trimitere la ceea ce consideră a fi adevăratul islam, al începuturilor). Îi deosebește de wahhabiți modul – mai nuanțat – în care se raportează la modernism și la lumea occidentală. A fost o vreme când, exportând wahhabism, regii saudiți au importat salafism. Astăzi, salafismul a devenit un fel de aripă mai modernă, mai pragmatică a wahhabismului, în afara momentelor în care se impune o delimitare răspicată între cele două secte – Bin Laden, de exemplu, după ce a fost tratat ca un erou în Regat, a fost repudiat și numit cu dispreț salafist (ceea ce și era).

Toate mișcările sunnite salafiste au fost, măcar o bună parte din existența lor, încurajate și finanțate de Arabia Saudită. Așa cum Iranul (un alt stat teocratic, la fel de rigid și de dur, dar șiit) stipendiază jihadul șiit (exemplul cel mai notoriu e Hezballah).

Cineva observa că nici un lider islamic n-a condamnat asasinarea jurnalistului american James Foley. Iată că astăzi, la Jeddah (orașul cel mai „liberal” al Arabiei Saudite), s-au întrunit miniștri de externe ai Egiptului, Emiratelor Arabe Unite, Qatar și Iordania (Grupul Arab de Contact), la invitația prințului Saud Al-Faisal (șeful diplomației saudite), pentru a discuta ultimele evenimente din regiune și a emite un comunicat comun. Cei cinci declară că sunt îngrijorați de „ideologia extremistă promovată de grupări cum e cea a Statului Islamic, care amenință stabilitatea și securitatea în regiune”. Ipocrizie tipică.

Cu câteva zile în urmă, Marele Muftiu al Arabiei Saudite a numit gruparea jihadistă a autointitulatului calif Ibrahim „inamicul numărul 1 al islamului”. Alt meșteșug de ipocrizie.

Mâine dimineață, la ora 9, dacă trebuie – deși nu e vineri – călăul va ieși din nou în Piața Chop Chop…