Cazul Siutghiol, varianta neisterică. Cu ce a greșit Raed Arafat?

Ca și în ianuarie 2014, ca de altfel întotdeauna, prefer să privesc o tragedie cât mai rece, prefer să nu mă gândesc ce aș fi zis dacă acolo ar fi fost cineva apropiat de mine, pentru că asta este irelevant pentru mine ca jurnalist și pentru public, care merită o evaluarea corectă a situației. Iată ce constat: ca și în cazul Apuseni, se încearcă politizarea acestei tragedii, la fel ca și atunci, o parte a presei și o mare parte a publicului preferă să pună accent pe partea emoțională – acum strigătele muribunde ale unui om pe cale să se înece, atunci lacrimile înghețate ale frumoasei studente Aura Ion. Nu pe datele seci ale situației și nici pe estimările realiste.

Strigătele de ajutor ale pilotului (cel mai probabil) care mai era încă în viață la câteva minute de la prăbușirea elicopterului și încercarea de a se ține la suprafață sunt tragice și îți întorc sufletul pe dos. Totodată, ele sunt indecente pentru memoria sa și nu servesc la absolut nimic în stabilirea adevărului acestui accident aviatic, însă acest lucru nu a contat pentru o mare parte a presei. Ele arată doar un om care a murit în chinuri.

Din nou, ca la o partidă de fotbal încinsă, părerile experte și ipotezele crețe zboară din toate părțile. Ba chiar și de la ministrul Transporturilor Ioan Rus, căruia nu i s-au năzărit ca lui Mircea Dușa OZN-uri în calea MiG-urilor, ci „un stol de pescăruși” criminali pe Siutghiol. De ce zbura pe acolo elicopterul, de ce n-au ajuns mai repede salvatorii, de ce nu a pornit barca, de ce Raed Arafat, Gabriel Oprea, Victor Ponta?

Mai ales, de ce, Raed Arafat? Acest personaj care din figură aproape unanim acceptată de erou național a ajuns cumva un cui în coasta lui Traian Băsescu și a acoliților săi, care este acuzat vehement de unii și de alții cu ocazia oricărui accident mai înspăimântător, în special după episodul „revoluționar” din ianuarie 2012. Astăzi, ca și în cazul Apuseni, se cere capul lui, fără alt argument decât acela că ocupă funcția de coordonator al situațiilor de urgență din România (o făcea neoficial ca șef al SMURD la Sănătate, o face oficial din 2014, după tragedia Apuseni, în cadrul MAI). Ce putea face mai mult Arafat la Siutghiol? Dar Oprea și, de ce nu, conform ahtiaților de sânge politic, chiar Victor Ponta?

Iată câteva date seci, care se bazează mai ales pe varianta autorităților, singura care oferă un tablou complet al operațiunii de salvare și care este verificabilă de către procurori.

Spre deosebire de Apuseni, intervenția la fața locului pe Siutghiol nu a durat 6 ore, ci aproximativ 20 de minute. Un om rezistă în apă cu o temperatură de 2 grade, cât avea Siutghiolul luni după-amiază, timp de 12 minute conștient, până la 20 de minute, când intră în inconștiență, conform MAI. Ambulanțele au ajuns pe malul lacului în 6 minute de la primul apel la 112, iar salvatorii ISU în 18 minute. E mult, e puțin, în condițiile în care lacul este la 10 kilometri de Constanța, iar mașinile de pompieri nu sunt dotate cu elice propulsoare, pentru a putea survola traficul rutier?

Peste toate aceste calcule cinice, ne răsună în cap strigătele de ajutor disperate ale pilotului SMURD, care la ora sosirii echipajelor de salvare se afla deja cel mai probabil sub apă. De ce? Pentru că accidentele sunt tragice. Pentru că la ISU nu lucrează nici Superman, nici Chuck Norris, iar pompierii și scafandrii nu cresc la fiecare colț de stradă, pentru a putea interveni cât ai bate din palme și nici nu se teleportează la locul unui accident. Da, viața e nedreaptă.

Bazându-ne pe aceste date, se poate spune că nici nu a mai contat că motorul unei bărci a ISU nu a mai pornit, la peste 20 de minute de la semnalarea accidentului la 112, când se presupune că victimele erau deja în stare de înec/stop cardiac (s-a dovedit ulterior că două dintre victime, copilotul și asistenta medicală, rămăseseră captivi sub apă, în carlinga elicopterului, prinși în centurile de siguranță). Această anecdotă este penibilă pentru ISU, constituind de altfel singura mare defecțiune a operațiunii de salvare, din câte se cunosc până acum. Defecțiune care nu știm cât a contat pentru viața celor 4 membri ai echipajului SMURD, aflați de peste 20 de minute în și sub apă.

În furia momentelor acestea tragice, supralimentată de imagini cu oameni filmați în timp ce se îneacă, au apărut tot felul de luări de piept. De ce zbura elicopterul peste lac? Pentru că, după cum a arătat Centrul de Investigații Media, acesta era traseul oficial, pe care trebuia să zboare. Penalul Nicușor Constantinescu îl ia la șuturi pe Raed Arafat, că a „tăiat” flotoarele elicopterului și că are pe conștiință acești oameni. Și că i-a luat elicopterul de la Consiliul Județean. Același Centru arată că flotoarele sunt inutile dacă nu zbori peste mare, că dezechilibrează și îngreunează aeronava, iar MAI confirmă că elicopterul nu avea treabă cu zborul peste mare, deci nu avea nevoie de flotoare.

De ce au ajuns pescarii la victime primii, ca și pădurarii în negura din Apuseni? În primul rând, spre deosebire de Apuseni, nu știm cert acest lucru. Dacă ar fi ajuns primii, pescarii ar fi și preluat o victimă, însă acest lucru l-a făcut tot barca cu vâsle (că motorul nu pornea) a ISU, pescarii aducând doar victima la mal, cu medic SMURD la bord, conform MAI. În al doilea rând, îmi mențin ideea din ianuarie 2014: dacă un OZN îmi va pica vreodată în spatele blocului, vă dau în scris că eu și nu vreun pompier va ajunge primul la micuții verzi care au supraviețuit impactului. Pentru că nu pompierii cunosc cel mai bine și nici nu sunt cel mai aproape de pădurea din Apuseni, nici de apele Siutghiolului și nici de umila împrejmuire a blocului comunist în care locuiesc eu. Este normal ca localnicii să fie primii care sar în ajutor și contribuie la salvarea unor oameni. Nu este o rușine pentru nimeni, nici pentru ISU, nici pentru Arafat, că niște pădurari sau niște pescari au o reacție umană și civică firească, de care românii dau dovadă doar în momentele cu adevărat tragice, se pare.

Ca și în Apuseni, s-a auzit din nou strigătul: dacă ne chemați pe noi, ajungeam primii la victime. În 10 minute, zice un domn de la Agenția pentru Salvarea Victimelor Omenești pe Mare, motiv pentru noi scuipați cu ținta Arafat și ISU. Această Agenție înființată și condusă până acum câțiva ani de democrat-liberalul Dorel Onaca, actualmente consilierul de încredere al președintelui Traian Băsescu, se pare că se mișcă mai încet decât vorbește. Conform MAI, solicitată oficial să vină în ajutor cu șalupa Jupiter, la ora 16.25 (când se presupune că știa deja de accident de la televizor, după cum spune directorul Iulian Crețu), Agenția s-a mișcat fulgerător în… 25 de minute (șalupa a ajuns la locul faptei la 16.50). Totuși, de ce nu a fost solicitată șalupa oamenilor de la bun început? Pentru că ei operează pe mare, iar accidentul s-a produs pe lac ar spune niște cinici rău-voitori.

Iar raționamentele ajung din nou în zona Superman: de ce nu există un om sau un sistem atotștiutor și atotputernic, care să le știe pe toate și care să poată orice în decurs de câteva minute, inclusiv să se teleporteze instantaneu la locul unei tragedii? Pentru că, doamnelor și domnilor, dacă așa ceva ar exista pe lumea asta, el nu ar lucra la ISU și nici la MAI, în România.