• Publicat:
Puterea Gândului

Cea mai periculoasă maladie a spațiului public românesc

Cea mai periculoasă maladie a spațiului public românesc
Am înlocuit iubirea cu ura. Falia dintre generații devine un război româno-român. Vezi cine crede că Liviu Mihaiu că sunt agenții urii din societatea românească

Înjurătura și denunțul sunt o practică la fel de obișnuită ca privitul la telejurnal.

Ceea ce profesorul Vintiă Mihăilescu numea „sindromul țapului ispășitor” s-a transformat într-un sindrom național al logicii penale, al suspectării continue, al demantelării furibunde a oricui are îndoieli și observații la modul de a impune României modernizarea ei împotriva identității ei sau a felului său organic de a fi.

Există o nouă generație, care a transformat oprobiul public în inchiziție, care neagă tot, inclusiv istoria și elitele sale. Nu doar pentru că ele sunt false sau păcătoase, ci pentru că – într-un mod inconștient – li se atribuie eșecul României. Orice formă de conservatorism este greșită pentru simplu fapt că nu este „ca afară”. Iar dogma este simplă: tot ce vine de-afară trebuie impus de urgență, iar tot ce vine din interior este greșit, în virtutea faptului că România este un eșec.

Falia dintre generații, nu numai că se adâncește, dar s-a transformat într-un război româno-român.

Ceea ce admir enorm la Franța este cum fac ei racordul dintre generații. În Franța nu există generație care s-o placă pe Zaz, dar să nu-l știe pe Aznavour sau pe Johnny Hallyday. Acolo, racordul generațional se face printr-o cultură zilnică asiduă, astfel încât națiunea să nu-și piardă memoria și să nu-și disprețuiască valorile. Acolo, fiecare generație o prețuiește pe următoarea. La noi, fiecare generație o înjură zilnic pe cealaltă.

Cine sunt agenții Urii

În primul rând, fiecare dintre noi. Mitul fondator al „caprei vecinului” s-a transformat într-unul instituționalizat al Urii publice în cross-fire. Nemulțumirea publică față de un stat a cărui cultură este – de câteva sute de ani – corupția și nepotismul a atins cote apocaliptice. Nu ești un bun român, dacă nu urăști Statul sau dacă nu încerci „să i-o tragi”.

Dar cel mai important „agronom” al urii publice din ultimii 15 ani a fost președintele Traian Băsescu, omul care a lucrat cu Securitatea și care a transformat România în fieful Noii Securități, președintele care ieșea aproape zilnic la șase jumate că să mai denunțe un „iepuraș” din dosarele sale pe care i le livra zilnic sistemul la cafea.

Apoi au fost copiii noi Securități din presă:

Cei care au primit de-afară misiunea nobilă de a curăța țara de corupți și de a face parte dintr-un plan de a moderniza România. Băieții cu agendă dublă și cu pix albastru au început să atace zilnic, pe lângă țintele descrise de ambasadă și unitățile subcontractate, și ziariștii care aveau opinii mai nuanțate sau nu înghițeau dogmatic „the new orange in town”

Cei care azi atacă pe oricine dezvăluie corupția și lipsa de control public a serviciilor secrete sau bugetele lor. Cei care primesc pentru știri ce cazuri trebuie rulate în spațiul public și cu ce frecvență.

Cei care neagă vehement existența staului paralel doar pentru că Dragnea l-a acuzat că există.

Cei care, atunci când există un „whistle blower” din serviciile secrete românești, invalidează etic sursa, doar pentru că dezvăluirile despre manevrele oculte ale serviciilor secrete nu trebuie să existe în media românească. Și care, îndealtfel, au evitat „principial”, în media controlată de băieți, discursul din Parlamentul European al lui Guy Verhofstadt despre „un serviciu secret românesc scăpat de sub control, stat în stat”.

Cei pentru care Snowden este un trădător.

Cei care incită la violență publică în publicații susținute financiar de firmele Securității, necontrolate de nimeni, nici măcar de ANAF. Sau cei pentru care, dacă nu ești cu ei, ești „cu rușii”. Chiar și când semnalezi venirea la București a vestitului Teatru Balșoi sau când îți anunți intenția de a participa la săptamâna filmului rusesc.

Cei pentru care religia majorității este un rău absolut.

Cei care consideră cauza unirii cu Basarabia drept o cauză „naționalistă”, deci, nu-i așa, rea. Și lista rămâne deschisă.

Iată mai jos este o mostră de „bullying journalism”, semnalată de site-ul inpolitics.ro, din cea mai recentă publicație occidentală aciuată pe la noi, „Newsweek”, scrisă de vestitul autor al pamfletului autonomist: „M-am săturat de România!”, Sabin Gherman.

„Cu vorba bună nu mai merge. Degeaba se fac analize peste analize, degeaba se dau peste cap cei de la Bruxelles și de la Comisia Europeană – pur și simplu, nenorociții ăștia ajunși în susul țării nici nu vor și nici nu pricep: vor o Românie doar a lor, în care să-și trăiască bine viața de infractori cu acte în regulă sau de proști deja celebri.(…) Poate e cazul să renunțăm la analize și explicații docte – vor război, să simtă deci războiul. Și nu cu furcile și topoarele, deși mulți le-ar arunca după ei; dar: unde stau ăștia?

Unde locuiesc? Adresa exactă, așa cum are orice cetățean. Ei bine, poate că mulțimi de oameni îngrijorați, o mie sau zece mii, se vor duce și vor face de gardă la ușa lor. În fața blocului, în fața casei. Să le strige sau nemulțumirile, să le spună sau nu ce au de spus, dar să fie acolo. Să fie văzuți, să simtă furia și disprețul. Să înțeleagă de ce țara orientală nu e acceptată în vremile astea.

Asta merită. Urmăriți pas cu pas, învăluiți în reproșuri, tăvăliți în vorbe de dulce, așa cum doar poporul ăsta la necaz știe să scoată.(…)Trebuie rași, tunși și frezați, luați pe sus și trimiși la plimbare – dar nu oricum, ci la ore fixe, așa cum prevede orarul oricărui penitenciar dintr-o țară civilizată.”

 

×
Inchide