Clientul nostru, stăpânul nostru. Blow job description

Publicat: 14/09/2017, 10:59

America este în privirea pierdută pe cer a bunicilor noștri după venirea pe tancuri a comunismului stalinist; în eliberarea, după 23 august, a prizonierilor americani care ne-au bombardat rafinăriile de la Ploiești; iî pachetele cu armament și mâncare parașutate partizanilor anticomuniști; în vizitele oficiale ale lui Ceaușescu în SUA unde s-a tras primul in poză cu Mickey Mouse; în cel mai influent serial pentru întreg capitalismul românesc, „Dallas”(suntem singura țară din lume unde JR a fost perceput ca personaj pozitiv); în cele mai multe filme cu cowboy rulate în vremea dictaturii comuniste dintre toate dictaturile comuniste; în stricarea relațiilor de camaraderie cu sârbii pentru un război care s-a dovedit mai târziu fabricat de o mare firmă de PR specializată război; în decorațiile din pieptul Securității române subcontractate în numele idealurilor de pace și prosperitate euroatlantincă; în scutul anti-rachetă de la Deveselu; în Irak și Afganistan, unde am fost singura țară din lume care a deținut comanda asupra unor batalioane americane; în nesfârșita bucurie, încununată de curcubeu pe cer bucureștean, în 2002, a primirii pe pâmânt românesc a trei președinți americani de către trei președinți români (Nixon-Ceușescu; Clinton-Constantinescu; George W Bush-Iliescu); în cohortele de politicieni, ziariști, procurori, ongiști și intelectuali care trec ritualic pe la ambasada americană, ce azi ține locul Legației germane de dinainte de 23 august ’44 sau al Comisariatului sovietic de după ’47.

Așa cum spunea și Șeful legației germane la București, Killinger, înainte de întoarcerea armelor, așa poate spune azi orice ambasador american:

„Orice frunză pică la București, noi aflăm imediat!”

Logica și dialectica întregii societăți românești este imuabil favorabilă oricărui tip de retorică pro-americană. Orice gest, orice fel de influență yankee este la fel de hipnotizantă pentru noi pe cât de populară este în mentalul românesc filmografia americană.

Republicanismul intelectualității noastre este durabil de 27 de ani și incumbă toate formele de recunoștință pe care România le are față de singurul președinte american ce are statuie in România: Ronald Reagan, adevăratul eliberator al țării de comunism.

Primul post privat care a crescut o generație in valorile proamericane, ProTv, este pe primul loc de la apariția sa, 1 decembrie 1995, și până astăzi.

Orice critică la adresa politicilor americane este brutal desființată și categorisită ca fiind de sorginte pro-rusă.

Nu există ceva sau cumva pe care vreun fel de guvern, fie de stânga, sau de dreapta, să-l fi refuzat vreodată oricărei entități ce aparține Statului sau Corporației americane.

Ambasadorul american este realmente Pilatul din Pont al țării, oriunde s-ar duce pe teritoriul ei: la Guvern, la Cameră, la Serviciile secrete, la Camerele de comerț, la Președinte, in Ținutul Secuiesc.

Visul oricărui demnitar român este să fie primit sau decorat de americani, într-o „sfântă zi”.

Faima oricărui jurnalist român este la zenit, și „apoi pot să și mor”, când îl va putea intreba ceva, cândva, pe Președintele american. Sau să fie intern măcar o zi la „Washington Post” sau la „CNN”.

Toți comenatorii și moderatorii care vor să fie implacabili încep cu : „Haideți să vă spun cum e la americani…”

Visul oricărui cineast român este să ia Oscarul. Și lista este departe de a fi definitivă in ceea ce privește visul subconștient românesc de a fi al 51 lea stat american.

Dacă în SUA se spune: „America nu este o țară, ci o afacere”, în România este o religie nucleară.

Propaganda pro-americană a unităților militare din presa română și submisivitatea administrației române am găsit-o chiar și in ultimul taxi pe care l-am luat: „Dacă nu cu americanii, atunci cu rușii!?”, mi-a spus mândru șoferul cu facultate. Și este cea mai „oficială” afirmație a dependenței românești față de Big Brother.

Orice fel de lobby sau trafic de influență, de ordin comercial sau militar, este considerat de toată lumea o ofrandă adusă Aliatului Suprem. Sau o binecuvântare a lui.

Iată două exemple din miile intâmplate:

„Am intervenit pentru ca Guvernul României să concesioneze zăcăminte de gaze de șist către Chevron!” -Mark Gitenstein, in calitate de fost ambasador SUA.

„Eric Stewart, președintele Consliului de Afaceri Americano-Român(AMRO), i-a înmânat premierului Sorin Grindeanu o „foaie de parcurs” privind statul de drept (atenție: statul de drept. n.a), din partea marilor companii americane prezente in România, pentru a o lua in considerare in activitatea sa”

Dacă Rusia (circulă această legendă geopolitică in mediile discrete) ne-ar oferi Basarabia în schimbul Deveselului și al recunoșterii Crimeeii (Basarabia lor), cu certitudine, noi am refuza-o cu sfântă indignare, înjurându-i pe toți unioniștii ca fiind plătiți de ruși.

Explicația psihanalitică și antroplogică stă ca un oximoron profetic într-o povestire cât se poate de reală, dintr-o bătălie pe viață și pe moarte intre Securitate și Partizanii anticomunișți care primeau sprijin material de la americani:

„În urmă cu fo 65 de ani, ședință de Partid și Securitate ad-hoc într-o casă în care, sus în pod, se ascundeau partizanii. Comuniștii și securiștii înarmați o scaldă în multe țuici și până la urmă încep să cânte din toții rărunchii: „Ține Doamne partizanii/ Până vin americanii!”.

God Bless Romania!

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase